Medicii care nu s-au vaccinat împotriva gripei noi nu mai au ce să caute lângă paturile pacienţilor. Decizia, luată de Ministerul Sănătăţii, a fost transmisă către toate spitalele din ţară.Ministerul Sănătăţii consideră că personalul medical care nu-şi face vaccinul expune pacienţii la riscuri suplimentare. De aceea, în adresa respectivă se spune, negru pe alb, că “personalului medical care refuză vaccinarea i se va interzice prestarea de activităţi medicale care presupun prezenţa pacienţilor”.
Colegiul Medicilor este alături de doctori şi spune că o astfel de măsura este ilegală, de vreme ce vaccinarea nu e obligatorie.
Decizia face parte din măsurile de prevenire a gripei, alături de vaccinarea copiilor, care ar trebui să înceapă la sfârşitul acestei luni.
Vaccinarea a început cu adolescenţii între 16 şi 18 ani. Fără succes. Doar 10 la sută dintre elevi au vrut să se vaccineze. Acum, Ministerul Sănătăţii a decis că e rândul ca băieţii şi fetele de peste 6 ani să se imunizeze.
Însă nici un elev între 6 şi 16 ani nu va fi atins decât cu acordul părinţilor. De săptămâna viitoare în şcoli va începe o campanie
de informare prin afişe la avizier şi şedinţe cu părinţii.
La Timişoara, locul unde se testează vaccinul pentru copii, rezultatele sunt aproape gata. Testele vor fi trimise pentru verificare la un laborator din Germania şi, cu acceptul final, Agenţia Naţională a Medicamentului va emite autorizaţia de utilizare la copii.