Majorarea TVA la 24%, respinsă de Comisia de buget-finanţe

Creşterea TVA de la 19% la 24% a fost respinsă de Comisia de buget-finanţe din Senat, care a modificat ordonanţa Guvernului. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat că nu este de acord cu decizia comisiei, dar a refuzat să o comenteze. Printre amendamentele admise se numără şi cele care prevăd cote reduse de TVA pentru alimente: 9 sau chiar 5 la sută.Senatorii social-democraţi şi cei liberali din comisia de buget, majoritari faţă de cei ai arcului guvernamental, şi-au impus, cu o diferenţă de două voturi, toate amendamentele la Ordonanţa de Urgenţă 58.
Senatorii Opoziţiei au adoptat, astfel, un amendament referitor la revenirea TVA la 19%, respingând majorarea la 24% decisă de Guvern. Alt amendament al Opoziţiei care a fost adoptat prevede introducerea unei cote de TVA de doar 5% pentru alimentele de bază, dar şi pentru construcţii.
Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a participat la discuţii şi a declarat, la final, că nu este de acord cu amendamentele aprobate.
“În Comisia de buget-finanţe a Senatului s-au discutat două Ordonanţe de Urgenţă: 63, privind finanţele publice locale şi 58, cea de modificare a Codului Fiscal, principala prevedere fiind cea de majorare a TVA de la 19 la 24%. La ordonanţa 58 amendamentele cele mai importante au fost cele referitoare la revenirea la cota de 19%, eventual cote reduse pentru alimente, 9 sau 5%, cel privitor la reintroducerea regimului
de microintreprinderi cu impozitare de 3% pe cifra de afaceri şi cel referitor la anularea impozitului minim. Cu excepţia anulării impozitului minim, cu celelalte nu am fost de acord”, a declarat Sebastian Vlădescu.
Plenul Senatului urmează să dezbată şi să voteze, marţi, rapoartele Comisiei de buget-finanţei.

Related posts

Leave a Comment