Vineri, 27 septembrie 2024, de la ora 19:00, Filarmonica de Stat „Transilvania” deschide noua stagiune de concerte și evenimente muzicale cu un concert simfonic ce va avea loc la Colegiul Academic.
Astfel, maestrul Cristian Mandeal, dirijor principal, se va afla la pupitrul Orchestrei Filarmonicii, avându-l ca solist pe violonistul Remus Azoiței. Din programul serii vor face parte Dmitri Şostakovici – Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară, op. 77 (99) și Johannes Brahms – Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68.
Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.