În privinţa speculei, am putea spune fără a mări lucrurile că România e cea mai înaintată ţară din lume. Dacă ţara noastră ar fi înaintat atât de uimitor şi în altă direcţie, ca de exemplu, în cultură sau refacerea economiei şi industriei, am fi măcar cu un sfert de secol înaintea Americei sau Germaniei. Durerea e însă că nimic bun parcă, nu prinde rădăcini la noi.
„O ţară plină de toate bogăţiile, e ţara noastră, unde dacă s-ar fi muncit în cursul celor doi ani, n-ar trebui să fie avizată la nici un sprijin din afară. Nu s-a făcut nimic, în schimb, s-a practicat şi se practică şi astăzi, pe cea mai întinsă scară, specula. În privinţa aceasta, Bucureştiul a atins culmea. În provincie se speculează şi încă foarte mult, însă prea nu se speculează ca în capitală, unde nu se ţine seama nici de preţuri maximale, nici de control.
Un negustor detailist din Ardeal, care face cumpărături de stofe sau zahăr la Bucureşti, şi după ce i se mai adaugă la marfă un considerabil plus de cheltuieli de transport, de la Bucureşti până la un oarecare oraş de hotar, poate să vândă zahărul sub 30 lei kilogramul, şi să-şi realizeze şi el un câştig destul de mare.
De aici reiese, chiar că negustorii bucureşteni nu se mulţumesc, nu cu 40-50 dar nici cu 100 la sută. Samsarii: circulă ca furnicile, oferind, mărfuri de contrabandă în toate părţile. Zilele acestea, un samsar se lăuda într-o cafenea de pe Calea Victoriei, că are două vagoane de zahăr din Cehoslovacia, pe care îl poate vinde cu 15-16 lei kg, plus un comision de 22 lei kg.
Cafenelele au devenit case de mărfuri, sau mai bine zis furnizorul speculatorilor. Într-una din serile trecute, o drăguţă de păruială se încinse la o masă din cafeul Royal, din cauză că doi mijlocitori nu au reuşit, pe cale paşnică, să-şi împărţească câştigul. Scenele acestea se repetă des, şi nu numai aici. Nu poţi face un singur pas fără ca să te izbeşti de samsari, de cari e plin Bucureştiul.
Numai prin stârpirea acestor insecte periculoase, a căror număr creşte din zi în zi, în detrimentul marelui public, şi al ţării, s-ar putea ajunge la o înfrânare a speculei. Ar trebui să se ia cele mai aspre măsuri împotriva speculanţilor şi să se pună capăt comerţului şi samsarilor, care trebuie trimişi fiecare la ocupaţiunea lui.
Cu bună chibzuială, şi pe lângă nişte măsuri straşnice cari să fie puse şi în practică, s-ar putea ajunge la oarecari rezultate pentru înfrânarea speculei care bântuie astăzi la noi fără cea mai mică sfială”. [„Glasul Libertăţii”, anul III, nr.2, Cluj, 22 ianuarie 1921].
