Inspectorii şcolari, ameninţaţi de Funeriu cu demiterea dacă vor boicota Bacalaureatul

De luni, profesorii intră în grevă generală pe termen nelimitat. Liderii de sindicat spun că se fac presiuni mari asupra dascălilor dar şi a inspectorilor şcolari pentru ca aceştia să participe la Bacalaureat. Unele surse susţin chiar că ministrul Daniel Funeriu i-ar fi ameninţat pe inspectori cu demiterea dacă vor boicota exemenul.Inspectoratele şcolare centralizează în această perioadă opţiunile profesorilor de a participa sau nu la grevă. Se intenţionează crearea unor centre zonale, unde să se organizeze examenul în cazul în care, în unele licee, cele mai multe cadre didactice vor fi în grevă.
Sindicatele atrag atenţia, însă, că în acest fel se încalcă metodologia de organizare a examenelor naţionale.
Inspectorii şcolari generali au fost ameninţaţi cu demisia dacă nu vor organiza luni proba de competenţe a Bacalaureatului. În vizor au intrat şi profesorii, dar şi liderii de sindicat.
“Am primit primit un mesaj indirect din partea domnului ministru, prin inspectorii şcolari generali care au stat în videoconferinţă cu dânsul şi care au fost ameninţaţi că, dacă nu se desfăşoară examenul de Bacalaureat, în speţă examenele de competenţe, începând cu 31 mai, în judeţele dumnealor fiecare dintre ei să-şi dea demisia”, a declarat secretarul general al FSLI, Liviu Pop.
În unele şcoli, spre exemplu Colegiul Tehnic “Mihai Viteazu” din Oradea, directorii s-au asigurat că examenul de Bacalaureatul se va ţine, deşi a fost anunţată grevă generală.
Sindicaliştii din Educaţie vor intra în grevă generală începând cu 31 mai. Ei ameninţă că vor boicota examenul de bacalaureat şi sfârşitul de an şcolar, nemulţumiţi de diminuarea salariilor cu 25%, precum şi de noua Lege a Educaţiei.

Related posts

Leave a Comment