Guvernul face angajări, chiar dacă posturile din sistemul bugetar sunt blocate

În plină criză şi după ce Banca Mondială i-a atras atenţia că avem prea mulţi şefi, Guvernul face angajări. Şi asta în condiţiile în care toate posturile din sistemul bugetar sunt blocate. La Guvern însă, se fac excepţii. S-au angajat un director şi cinci consilieri şi s-a înfiinţat un post de director de IT.Angajarile sunt cu atât mai ciudate cu cât Guvernul a dat în aprilie anul trecut o ordonanţă prin care bloca posturile vacante până la sfârşitul lui 2010. Mai mult, conform calculelor impuse de ordonanţă, ca să angajeze şapte oameni, ar fi trebuit să dea afara 49.
Secretariatul General al Guvernului n-a avut nicio problema să recunoască faptul că a angajat doi directori, trei consilieri şi 2 consilieri juridici. Conform grilei de salariazare a SGG, salariul unui director economic este de aproape 3.000 de lei iar al unui consilier ceva mai mic, de 2.500 de lei.
Salarii bune faţă de ce le-a mai rămas bugetarilor. Conform datelor INS, salariile au scăzut, cu mai mult de 25%. Astfel, în învaţamânt, scăderea este de 27 %, iar în sănătate, de 20 %. Doar administraţia o duce mai bine, cu o scadere de 13 %.
Nu e singura veste proasta pentru Guvern. Tăierile au acoperit un gol la buget, dar experţii Băncii Mondiale spun ca au stricat angajaţii care acum sunt demotivaţi dar şi stresaţi de desele schimbari de şefi pe motive politice.
Creşterea salariilor s-ar susţine din încasările bugetare spun toţi, însă evită să anunţe că asta înseamna alte 15.000 de concedieri. Care nu vor putea fi evitate. Iar veştile proaste vin una după alta. Seful misiunii FMI a anuntat cabinetul Boc sa uite de vremurile când platea salarii din banii Fondului.

Related posts

Leave a Comment