Emil Boc: Decizia CC arată că Guvernul a înaintat Parlamentului un proiect constituţional


Emil Boc a comentat miercuri seară decizia Curţii Constituţionale referitoare la legea pensiilor. Potrivit premierului, decizia confirmă că Guvernul a înaintat Parlamentului un proiect constituţional.”Decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată oricare ar fi ea. (…) Proiectul este un pas important pentru reforma sistemului de pensii”, a spus primul-ministru. Emil Boc a adăugat că decizia CC demonstrează că Guvernul a înaintat Parlamentului un proiect constituţional.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, contestaţiile depuse de PSD şi PNL referitoare la Legea pensiilor. Judecătorii au decis, cu cinci voturi “pentru” şi patru “împotrivă”, că Legea adoptată luna trecută în Parlament este constituţională. Decizia este definitivă şi general obligatorie.
După verdictul Curţii, Legea pensiilor urmează să ajungă pe masa preşedintelui pentru promulgare. Dacă Traian Băsescu va fi de acord, însă, cu această formă a Legii, PSD a anunţat că îşi menţine decizia de a demara procedurile de suspendare a acestuia din funcţia de şef al statului.

Related posts

Leave a Comment