Deşi statele din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional cer măsuri de austeritate serioase în schimbul unui eventual ajutor financiar, Grecia nu vrea să renunţe la acordarea salariilor 13 şi 14.Grecia a refuzat să realizeze reducerile salariale cerute de Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) în cadrul discuţiilor de la Atena, a anunţat miercuri ministrul grec al muncii, Andreas Loverdos, citat de Les Echos.
“În principal, discuţiile cu FMI şi cu UE se referă la politica salarială. Ne-au cerut suprimarea celui de-al 13-lea şi celui de-al 14-lea salariu, ceea ce noi nu am acceptat”, a declarat Loverdos.
Ministrul a făcut aceste declaraţii în urma unei întâlniri cu preşedintele Uniunii greceşti a industriilor (SEV).
Într-o primă etapă a măsurilor de austeritate adoptate în martie, guvernul grec a suprimat o serie de prime şi a renunţat aproape definitiv la plata celui de-al 14-lea salariu pentru angajaţii din sectorul public. Cel de-al 14-lea salariu este acordat sub forma unor prime, acordate de Paşte şi pentru vacanţa de vară.