Noaptea poeților uciși a fost execuția a treisprezece evrei sovietici în închisoarea Lubianka din Moscova la 12 august 1952. Arestările au fost făcute pentru prima dată în septembrie 1948 și iunie 1949. Toți inculpații au fost acuzați în mod fals de spionaj și trădare, precum și de multe alte infracțiuni.
După arestare, ei au fost torturați, bătuți și izolați timp de trei ani înainte să fie acuzați oficial. Printre aceștiacuzați erau cinci scriitori idiș, toți făcând parte din Comitetul Evreiesc Antifascist.
Amenințarea cu un atac asupra Rusiei sovietice de către Germania nazistă a catalizat înființarea Comitetului Evreiesc Anti-Fascist (JAC), un comitet care se adresa evreilor din întreaga lume pentru a sprijini efortul războiului sovietic împotriva Germaniei naziste.
Comitetul a fost condus de Solomon Mikhoels, un actor și regizor idiș. Alți membri ai comitetului erau personalități literare idiș proeminente, actori și medici care doreau să influențeze sprijinul evreiesc pentru Uniunea Sovietică prin scrierile lor și, de asemenea, foloseau emisiuni radio din Rusia în diferite țări.
În 1943, Mikhoels și vicepreședintele Comitetului Antifascist, Itzik Fefer, au călătorit în SUA și Anglia pentru a ajuta la strângerea de fonduri. Odată ce a început invazia germană și cultura evreiască rusă a fost distrusă de operațiunile de genocid ale forțelor naziste invadatoare, JAC a simțit că are datoria să schimbe prioritățile și să se concentreze pe reconstrucția comunităților, fermelor, culturii și identității evreiești.
JAC a venit și cu o propunere pentru stabilirea autonomiei evreiești în Crimeea. Nu toată lumea a fost de acord cu direcția în care se îndreptau lucrurile și mulți, precum Stalin și Mihail Suslov, credeau că JAC „intervine în chestiuni în care nu ar trebui să intervină”.
Membrii JAC au fost acuzați pentru crime contrarevoluționare
Acuzațiile depuse au inclus mențiuni despre „crime contrarevoluționare” și acțiuni organizate menite să „răstoarne, submineze sau slăbească Uniunea Sovietică.” În plus, acuzația a arătat că
ancheta a descoperit dovezi că acuzații au folosit JAC ca mijloc de spionaj și promovare a sentimentului antiguvernamental.
Rechizitoriul a continuat afirmând că acuzații au fost dușmani ai guvernului înainte de implicarea lor în JAC și că JAC a servit drept rețea internațională pentru comunicarea opiniilor antisovietice.
Toți inculpații au suferit interogatorii necontenite (cu excepția lui Itzik Fefer), care au fost acompaniate de bătăi și torturi. În cele din urmă, aceste tactici au dus la mărturisiri forțate, false. Un
inculpat, Joseph Yuzefovici, a declarat instanței în cadrul procesului: „Eram gata să mărturisesc că sunt propriul nepot al Papei și că acționam la ordinele lui personale directe” după o bătaie.
Un alt inculpat, Boris Shimeliovich, a spus că a numărat peste două mii de lovituri în fese și călcâie, dar a fost singurul membru care a refuzat să mărturisească vreo infracțiune.
Procesul a început la 8 mai 1952 și a durat până la pronunțarea sentinței din 18 iulie. Structura procesului a fost ciudată datorită faptului că nu existau procurori sau avocați ai apărării, ci doar trei
judecători militari. Acest lucru era în conformitate cu legea sovietică de la acea vreme, dar este caracterizat de istoricii de astăzi ca „nimic mai puțin decât teroarea mascată în lege”.
Sentința prevedea că inculpații vor primi „cea mai severă măsură de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite de ei în comun, urmau să fie executați, cu toate bunurile lor urmând să fie confiscate”, de asemenea, instanța a confiscat medaliile celor condamnați și a făcut cereri să le fie eliminate laudele militare, precum Ordinul lui Lenin și Ordinul Steagul Roșu al Muncii.
13 inculpați au fost executați la 12 august 1952
La 12 august 1952, treisprezece dintre inculpați (exclusiv Lina Stern și Solomon Bregman) au fost executați în subsolul închisorii Lubyanka. După executarea inculpaţilor, procesul şi rezultatele acesteia au fost ţinute secrete.
Stalin și-a continuat opresiunea asupra evreilor cu “Complotul doctorilor”. La câteva săptămâni după moartea lui Stalin, la 5 martie 1953, noua conducere sovietică a renunțat la Complotul Doctorilor, ceea ce a condus la întrebări cu privire la situația similară cu inculpații JAC.
După ce s-a descoperit că o mare parte din mărturiile procesului au fost rezultatul torturii și constrângerii, procedurile au fost reexaminate. La 22 noiembrie 1955, Colegiul Militar al Curții Supreme a URSS a stabilit că acuzațiile împotriva inculpaților „nu au niciun fond” și a clasat cazul.
Mulți dintre membrii supraviețuitori ai JAC au emigrat în Israel în anii 1970. în 1977 a fost dedicat la Ierusalim un memorial pentru victimele JAC, la aniversarea a 25 de ani de la Noaptea Poeților uciși. Aniversarea crimelor a fost comemorată de activiștii mișcării evreiești sovietice din anii 1960 până în anii 1980, ca exemplu al unui act anti-evreiesc deosebit de sumbru al sovieticilor.
CITEȘTE ȘI:
SUA, Marea Britanie și Rusia în cursa pentru Berlin de la 1945
