Filarmonica de Stat „Transilvania” deschide seria evenimentelor cu un concert vocal-simfonic

Filarmonica de Stat „Transilvania” deschide seria evenimentelor din noul an cu un concert vocal-simfonic plin de profunzime, care va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea, dirijorul permanent.

Astfel, publicul este așteptat vineri, 13 ianuarie 2023, de la ora 19:00, la Colegiul Academic pentru un program muzical ce inspiră la reflecție asupra eternității.

Cu acest prilej, va fi invitată pentru prima dată la Cluj-Napoca tânăra violonistă din Republica Moldova, Alexandra Tîrșu, care va interpreta Concertul pentru vioară (în memoria unui înger), de Alban Berg. Solista cântă pe vioara Stradivarius din 1699 pe care a primit-o cu titlul de împrumut din partea companiei J & A Beare din Londra. Pe această vioară a cântat şi celebra violonistă poloneză Ida Haendel.

Seara va începe cu Cantata O Ewigkeit, du Donnerwort, de Johann Sebastian Bach, care va fi interpretată de Orchestra și Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Dirijorul corului este Cornel Groza, iar pe scenă vor urca soliștii Melinda Duffner (mezzosoprană), Tony Bardon (tenor) și Ștefan-Ioan Muț (bas).

Din program face parte și Mathis der Maler, de Paul Hindemith, lucrare bazată pe viața și lucrările pictorului renascentist Matthias Grünewald.

O Ewigkeit, du Donnerwort (BW60) este o cantată celebră compusă de Johann Sebastian Bach la începutul secolului al XVIII-lea. Este o interpretare a unui text din imnul german scris de Paul Gerhardt. Considerată o capodoperă a scrierii corale, cantata lui Bach este cunoscută pentru expresia puternică și emoțională a fricii și speranței eternității.

Compus între 1935 și 1936, Concertul pentru vioară (în memoria unui înger) de Alban Berg a fost dedicat violonistului Louis Krasner și a fost compus în memoria lui Manon Gropius, fiica lui Walter Gropius și Alma Mahler, care a murit la vârsta de 18 ani.

Este o lucrare renumită pentru complexitatea sa structurală şi emoțiile profunde pe care le transmite. A fost interpretată de numeroși violoniști de renume, fiind considerată una dintre cele mai importante lucrări pentru vioară din secolul XX.

Mathis der Maler, compusă în 1934 de Paul Hindemith, este una dintre cele mai cunoscute simfonii ale sale. Lucrarea se bazează pe viața și lucrările lui Matthias Grünewald, un pictor renascentist german din secolul al XVI-lea. Opera este compusă în stilul său neoclasic și conține elemente ale muzicii populare și gregoriene.

Related posts

Leave a Comment