În cadrul festivalului vor avea loc diverse manifestări culturale adiacente, iar participanții vor fi introduși în ambianța culturală a municipiului Cluj-Napoca, cât și a județului Cluj, prin vizite la diverse obiective cultural-artistice.
La eveniment sunt prezente următoarele trupe teatrale:
– „Maniu 25”, a Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, care participă cu spectacolul „Ursul”, o versiune scenică realizată după piesa omonimă a lui A. P. Cehov; adaptarea și regia: Laura Corpodean;
– „Youth Art”, a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia, serviciul Școala de Arte și Meșteșuguri, care propune o montare din creația lui Eugen Ionescu, cu piesa „Lacuna”. Adaptare și regia: Viorel Cioflică;
– „Dell’Arte”, a Centrului Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş,
care va prezenta spectacolul „Bădăranii”, după Carlo Goldoni; adaptarea și regia: Emilia Ostace, Ioana Călușer, Iulian Praja;
– „Thalia”, a Scolii de Arte Satu Mare, care ne oferă spectacolul cu piesa „Patima roșie”, de Mihail Sorbu; adaptarea și regia: Carol Erdos:
– „Pavlov 25”, a Scolii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj, care participă cu trei mini-montări clasice: „Povestiri argheziene”, adaptare scenică după scrierile în proză ale lui Tudor Arghezi; „Jocul de-a vacanța”, o succintă viziune scenică realizată după piesa omonimă a lui Mihail Sebastian; „Cerere în căsătorie”, o parabolă umoristică a piesei lui A. P. Cehov; adaptările și regia: Petre Bacioiu.
