Ziua de 4 mai va aduce la Cluj începerea unuia dintre cele mai importante festivaluri artistice care implică un mesaj antidiscriminare. Festivalul TransEuropa se va încheia în data de 15 mai. El este organizat simultan în 12 orașe din Europa.”La Cluj, deschiderea festivalului va avea loc în seara zilei de 4 mai, la Casa Tranzit, începând cu ora 7 seara, când Joanne Richardson (video-artist) va proiecta patru filme documentare drept cadru conceptual pentru investigarea ulterioară a discursurilor privind momentul 1989: ca limită între inevitabila tranziţie spre democraţie şi piaţa liberă, ca disipare a graniţelor fizice şi ideologice, ca naştere a unui nou teritoriu şi a unui auto-percepţii transnaţionale. Care sunt implicaţiile politice pe care le poartă aceste discursuri ale trans-ului? Şi ce rămâne din sfârşitul fericit al istoriei? Sunt întrebările ce ghidează călătoriile în timpul recent, şi totuşi perceput drept îndepărtat, al spaţiului din spatele Cortinei de Fier. Proiecţiile vor fi urmate de mese rotunde pe tema neocolonialismului, a turismului, consumerismului şi a auto-colonizării”, spun organizatorii, de la asociația European Alternatives.
Related posts
-
Linie, Structură, Memorie Maria: Reichert-Sârbu, Epaminonda Tiotiu și Monica Vasinca
Expoziția „Linie, Structură, Memorie”, găzduită la Galeria Parter din Cluj-Napoca, reunește lucrările a trei artiști importanți... -
Eveniment pentru întreaga familie în Bună Ziua: Programul celei de-a VI-a ediții „Hai să facem Ziua Bună”
Locuitorii din cartierul Bună Ziua și toți clujenii sunt invitați în weekendul 4–6 septembrie 2026 la... -
Zilele Culturale Maghiare ajung la final cu târguri, concerte mari și tururi ghidate VEZI programul din weekend
Cea de-a 17-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se apropie de final, însă weekendul...
