Între noutăţile ediţiei se numără o întâlnire a directorilor de festivaluri de profil din diverse zone ale lumii. De asemenea, vor fi prezente câteva trupe de teatru importante care vor prezenta momente deosebite, cum ar fi un spectacol de pantomimă susţinut de Quartet Dekru din Ucraina pe scena Teatrului Naţional. Uniunea Independentă a Păpuşarilor din Georgia vine la Cluj cu spectacolul „Romanul nepublicat”, iar trupa „Plexus Polaire” din Franţa, cu spectacolul „Opera Opaque”. Revin ca invitaţi olandezii de la ‘T Magisch Theatertje, de această dată cu spectacolul „Exuvia”.
Această ediţie reia tradiţia întâlnirilor şcolilor de teatru din ţară, fiind invitaţi studenţi ai facultăţilor de profil din Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş şi Cluj.
Un alt eveniment special va fi lansarea volumului „Kovács Ildikó, regizor de teatru de păpuşi”, pentru prima data în limba română, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Cartea reuneşte interviuri, amintiri, mărturii, cronici, precum şi scrieri ale regretatei regizoare. Volumul va fi însoţit de un material video cu spectacole regizate şi interviuri acordate de Kovács Ildikó de-a lungul vieţii.
Spectacolele din cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck” vor avea loc atât la sediul instituţiei-gazdă, cât şi pe scenele de la Casa de Cultură a Studenţilor, Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi în studioul Facultăţii de Teatru şi Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Competiţia festivalului cuprinde un număr de 16 spectacole pentru copii şi adulţi. Juriul este format din cinci profesionişti ai genului teatral.