Felia de pâine

În fiecare lună, tata primea, de la fabrică, o cartelă de pâine. Era o bucată de hârtie galbenă, cuprinzând un număr de pătrăţele egal cu zilele lunii în curs.
Copil fiind, eu aveam sarcina de a merge după pâine, la magazinul aflat “la doi paşi” de casa noastră, adică pe strada 30 Decembrie, azi Memorandumului. Cu cartela ţinută strâns în mână, alergam într-un suflet, până la magazin şi o întindeam vânzătoarei. Femeia decupa un pătraţel, iar apoi lua o pâine mare, “cât roata carului”, semi-albă cu cartofi, de 4 kilograme, şi tăia o bucată, pe care o aşeza pe cântar. Întotdeauna, mai adăuga câte o mică felie pentru a atinge greutatea corectă.
Dupã ce mulţumeam şi îngânam un “săru’ mâna”, o zbugheam spre casă cu bucata de pâine strânsă la piept, molfăind felia, care mi se părea mai bună decât orice prăjitură.

Related posts

Leave a Comment