Exodul creştinilor din Orientul Mijlociu

Odată cu toate conflictele din Siria, Irak, Libia, Gaza, a început un exod masiv al creştinilor din Orientul Mijlociu. Fenomenul a căpătat proporţii infernale de când a început ofensiva Frontului Islamic în Irak şi în Siria. E o nouă „cruciadă”, de această dată a fundamentaliştilor islamici contra creştinilor. Doar zilele trecute, 100.000 de creştini au fost nevoiţi să plece din localităţi din nord ocupate de jihadişti. Înalţi prelaţi vorbesc de un dezastru umanitar, în condiţiile în care nici kurzii nu mai pot să îi protejeze pe creştini, potrivit RFI România.Pentru prima dată de 2.000 de ani încoace, nu mai există practic deloc locuitori de religie creştină în oraşul antic Mosul, unul dintre primele locuri unde a fost răspândit creştinismul. Dacă aici existau în jur de 25.000 de creştini, acum au dispărut cu totul. E doar una din consecinţele unei tragedii ce a început acum 30 de ani şi pare că nu se mai opreşte, notează „Le Monde”.

Dispariţia lor se face în indiferenţa şi neputinţa comunităţii internaţionale, în special a Uniunii Europene. Creştinii nu fug doar din Mosul, ci şi din celelale oraşe vechi din împrejurimi. Se întâmplă după ce acestea au căzut în mâinile Statului Islamic, gruparea care vrea să instaureze un califat islamic în Irak şi Siria.

După intrarea lor în aceste oraşe, populaţia a crezut că îşi poate continua viaţa, aşa cum era ea, în vreme de conflict. S-au înşelat, iar creştinii cel mai rău dintre toţi.

Cum procedează jihadiştii?

La câteva zile după ce au preluat controlul asupra oraşului Mosul, jihadiştii au desenat câte un “N” pe fiecare casă vizată. „N” de la “nassarah”, cuvântul arab pentru “creştin”. Urlând în portavoci, reprezentanţii miliţiei islamice le-au dat de ştire creştinilor că au la dispoziţie câteva ore ca să aleagă: fie să se convertească la islam, să plătească un impozit special pentru non-musulmani sau să plece. Casele le-au fost confiscate.

Majoritatea au ales să plece. Şi din Mosul, şi din localităţile învecinate. Iar la ultimul punct de control înainte de Kurdistanul vecin, jihadiştii le-au luat banii, bijuteriile, telefoane şi chiar boccelele cu haine şi mâncare.Este ce i-au povestit mai mulţi refugiaţi corespondentului „Le Monde”. De partea sa, Vaticanul precizează că tot jihadiştii au fost cei care au ars arhiepiscopia din Mosul.

Kurzii sunt cei care i-au primit până acum pe creştinii prigoniţi de Frontul Islamic. Şi totuşi, pentru ospitalitatea faţă de aceste zeci de mii de refugiaţi, kurzii nu primesc nici un ban nici de la ONU, nici de la UE, nici de la Vatican. Până acum, kurzii i-au adăpostit şi i-au ajutat pe refugiaţii creştini. Se pare însă că nu mai reuşesc să le facă faţă fundamentaliştilor islamici.

Cifre pentru exod

Potrivit mai multor estimări, Irakul număra un milion şi jumătate de creştini la sfârşitul anilor 80 (faţă de totalul de 20 de milioane de irakieni). Anii de embargou impus de ONU i-au împins pe foarte mulţi să emigreze. Iar în 2003, în momentul intervenţiei americane, nu mai erau decât 800.000. Dar şi după aceea, din pricină că erau consideraţi “proamericani”, au fost ţinta predilectă a violenţelor comise în numele luptei “contra invadatorului”. Astăzi, mai sunt în total în Irak cel mult câteva mii de creştini, mai scrie „Le Monde”

Dezastru umanitar

Situaţia s-a agravat considerabil în ultimele două zile. Jihadiştii din Frontul Islamic au preluat controlul joi asupra mai multor oraşe cu importante minorităţi creştine. E vorba inclusiv de cel mai mare oraş creştin din Irak, Qaraqosh, situat în apropiere de Mosul, şi de zonele din jurul acestuia, abandonate în cursul nopţii de miercuri spre joi de forţele kurde.

Circa 100.000 de creştini au fugit în aceste ultime ore din calea islamiştilor, având doar hainele de pe ei. Ei s-au deplasat spre regiunea Kurdistan, a explicat Patriarhul Bisericii Caldeene catolice, Louis Sako.

“Este un dezastru umanitar. Bisericile din oraşele ocupate au fost sparte, iar crucile au fost date jos de pe acoperişuri”, a spus clericul catolic. În plus, circa 1.500 de manuscrise au fost arse, a precizat el.

Informaţiile au fost confirmate şi de monseniorul Joseph Thomas, arhiepiscopul caldeean din Kirkuk şi Suleimanieh. Prelatul a făcut apel la Consiliul de Securitate al ONU să intervină imediat. Zeci de mii de persoane terifiate sunt alungate din casele lor în momentul în care vorbim, ceea ce se întâmplă nu poate fi descris”, a adăugat el.

Se goleşte de creştini tot Orientul Mijlociu

Dar asta nu se întâmplă doar în Irak. Cu excepţia Libanului, unde situaţia politică e cât de cât stabilă, toată regiunea se goleşte de minoritatea sa creştină, comentează publicaţia „Le Point”. Aceştia cad victimă creşterii în forţă a islamului politic şi războaielor care fac ravagii în lumea arabă. Sunt condamnaţi la exil de dificultăţile economice şi mai ales de climatul marcat de intoleranţă şi fanatism. În Siria, majoritatea creştinilor sunt ortodocşi. Şi se agaţă cu disperare de regimul Bashar al-Assad şi mai ales de Rusia, văzută ca o protectoare istorică a Bisericilor ortodoxe din Orient. Dar epurările religioase comise de Frontul Islamic şi în Siria şi în Irak le reduc speranţele. Ca să nu mai pomenim de conflictul din Siria dintre forţele loialiste şi rebeli.

Probleme mari sunt şi în Egipt. Biserica creştină de aici (coptă) a avut şi ea de suportat un tribut greu din pricina avansului islamismului: masacre, locuri de cult incendiate, intimidări de tot felul. Din acest motiv au şi văzut victoria mareşalului al-Sissi drept un cadou divin. Chiar şi în Palestina numărul creştinilor scade accelerat, deşi oficial Hamas susţine că îi menajează. Însă presiunea societăţii şi politica islamului îi împinge la exil şi pe creştinii de aici.

Related posts

Leave a Comment