În jurul Clujului, vedem cum autorităţile fac eforturi pentru a inaugura cât mai curând tronsoane ”uriaşe” de autostradă: Gilău-Nădăşel, care ar fi trebuit să fie gata în anul 2012, împreună cu restul Autostrăzii Transilvania, ori Turda – Aiud, care ar fi trebuit să fie dată în circulaţie la finalul lui 2015, împreună cu restul autostrăzii Turda – Sebeş. Viteza construcţiei de autostrăzi este atât de mare încât există speranţe că, în jurul anului 2500, România va avea o reţea decentă de drumuri de mare viteză. Asta, bineînţeles, dacă nu năvălesc tătarii sau nu se produce vreo altă catastrofă istorică.
Însă, dincolo de ironie, există o şansă istorică pentru România, care poate să îşi construiască cele mai moderne autostrăzi din Europa, cu condiţia ca persoanele puse să conducă ţara să dea dovadă de viziune. În anii 1990, românii nu au avut bani să îşi construiască o reţea decentă de fire metalice pentru furnizarea de Internet. Au pornit de la ceea ce spunea Churchill, anume că suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine, şi au construit direct o reţea de fibră optică. În prezent, România a intrat între primele naţiuni din lume în privinţa vitezei la Internet.
La fel ar trebui procedat şi în cazul autostrăzilor. Ministerul Transporturilor ar trebui să nu îi mai lase pe constructori să mai asfalteze nici măcar un metru liniar de drum sau de autostradă fără să instaleze şi senzori pentru maşinile fără şofer, care vor circula nu peste mulţi ani pe drumurile României. De asemenea, ar trebui să îi oblige să construiască în paralel o reţea de fibră optică îngropată în asfalt, precum şi infrastructura pentru maşinile electrice care deja circulă pe străzile noastre.
Cu cât ar creşte preţul final al lucrării? Cu maximum trei la sută. Adică mult mai puţin decât creşterile de preţ generate de proasta proiectare a unor drumuri şi autostrăzi, precum centura de ocolire a Clujului Vâlcele – Apahida sau segmentul autostrăzii Sebeş – Sibiu care a fost construit peste o pungă de noroi.
Dacă România ar reuşi să construiască autostrăzi pentru secolul XXI, nu pentru anii 1950, ar reuşi facă un salt înainte, iar un astfel de proiect ar aduce investiţii, dezvoltare şi bunăstare. Gândiţi-vă la cei care au maşini electrice şi care ar putea să facă turism în România mai mult decât în alte ţări, pentru că au unde să îşi alimenteze vehiculele. Sau la firmele care produc diverse bunuri şi care ar putea să îşi trimită diferite subansamble între fabrici cu ajutorul maşinilor fără şofer. De exemplu, Bosch ar putea să îşi trimită piese de la Jucu la Blaj sau la Cugir cu nişte camioane care sunt dirijate exclusiv pe computer, cu consecinţa reducerii unor costuri şi a sporirii volumului de investiţii în Transilvania. Desigur, acum aceste scenarii par demne de un roman SF. Însă tot aşa părea, în urmă cu 20 de ani, ideea că vom avea smartphone-uri sau tablete sau că vom putea naviga pe Internet de oriunde. Pe vremea aceea, acum 20 de ani, eram un liceean care visa să devină jurnalist şi care îşi trimitea tentativele de articole pe fax. În cele două decenii care au trecut de atunci, saltul tehnologic a fost imens. Însă ne aşteaptă şi alte asemenea salturi. Depinde doar de noi să le transformăm în şansa de a ne mordeniza ţara…
Disclaimer:
Acest articol a fost scris pentru o asociere care include site-urile BuzzNews.ro, ClujulCultural.ro, Welcome2Cluj.com, ClujToday.ro, TransylvaniaToday.ro, SportinCluj.ro, ClujInsider.ro şi UNESCOinRomania.ro.
