Credința islamică a fost fondată în secolul al VII-lea e.n. la Mecca (Arabia Saudită de astăzi) de către profetul Mahomed. Musulmanii cred că Mahomed a primit revelații de la Dumnezeu (Allah) prin îngerul Gabriel pe o perioadă de 23 de ani. Aceste revelații au fost descrise ulterior în cartea sfântă a islamului, Coranul.
Învățăturile lui Muhammad au subliniat monoteismul, dreptatea socială și supunerea față de voința lui Allah. Inițial, s-a confruntat cu opoziție în Mecca, dar mai târziu a câștigat adepți după ce a Mahomed a migrat la Medina în 622 e.n., un eveniment cunoscut sub numele de Hijra, care marchează începutul calendarului islamic. După moartea lui Mahomed în 632 e.n., Islamul s-a răspândit rapid în Peninsula Arabică.
Înainte de ascensiunea islamului, Arabia era un mediu deșertificat, tribal, fără o organizare politică sau credinţă unică. Majoritatea locuitorilor săi erau păstori nomazi organizați în triburi și clanuri, care s-au luptat între ele pentru accesul la cele mai prețioase resurse precum apa, turmele și pământul. Unii arabi erau sedentari și crescuți în oaze, cum ar fi Yathrib, în timp ce la Mecca, mulți dintre locuitori și-au câștigat existența cu ajutorul caravanelor comerciale dintre Yemen și Siria.
În jurul anului 100 î.e.n., arabii din nord au dezvoltat o nouă şa care le-a permis să aibă un control mai mare asupra cămilelor pe care le călăreau. Această descoperire le-a dat capacitatea de a folosi cămila în scopuri militare, ceea ce le-a permis să controleze comerțul în Arabia și să câștige suficienți bani din transportul și protecția mărfurilor pentru cumpărarea armelor din metal.
Înainte de apariția Islamului, majoritatea arabilor se închinau la mai multe zeități
Deși limitați într-un mediu în mare parte nomad, mulți arabi, în special cei din comerțul cu caravane, au avut contact cu cele doua imperii majore de la nord: cel Bizantin, centrat la Constantinopol (324–1453) și Imperiul Zoroastrian Sasanian (224–651), care avea capitala la Ctesiphon în Irak. Ambele imperii au angajat mercenari arabi pentru protecția granițelor cu Arabia. Bizantinii foloseau tribul lui Ghassan, care s-a convertit la creștinism, în timp ce sasanienii s-au folosit de serviciile militare ale lakhmidilor, la al-Hira.
Înaintea apariției Islamului, majoritatea arabilor se închinau la o varietate de zeități masculine și feminine. Doar o minoritate, care nu erau nici creștini, nici evrei, au fost monoteiști (hanif). În ciuda capriciilor feudelor și raidurilor frecvente, triburile arabe din jur au călătorit la Mecca în timpul lunilor de armistițiu pentru a se închina la altarul politeist Ka’ba. Tribul Quraysh din Mecca s-a bucurat de un prestigiu deosebit ca păstrători ai templului Ka’ba, precum și din proeminența politică și economică construită pe averi făcute din comerț.
Fondatorul islamului a fost Muhammad ibn Abdallah, un membru al tribului lui Quraysh și al clanului lui Hashim, care s-a născut în Mecca în jurul anului 570 e.n. Rămas orfan la o vârstă fragedă, Mahomed și-a găsit un loc de muncă în compania caravanelor unei văduve bogate pe nume Khadija, cu care s-a căsătorit mai târziu.
Conform tradiției islamice, în anul 610 a primit prima sa revelație divină. I s-a ordonat să recite cuvintele pe care îngerul Gabriel i le-a transmis în arabă de la Allah, divinitatea supremă și unică a noii credințe. Dezvăluirile au continuat de-a lungul vieții sale și a scris Coranul (recitare), considerat de toți musulmanii ca scriptura lor dictată de Dumnezeu.
La moartea lui Mahomed, majoritatea penisulei arabice era convertită la Islam
În calitate de Profet al lui Allah, sarcina lui Mohamed, conform musulmanilor, era să transmită întregii omeniri mesajul final și perfect al lui Dumnezeu. Conform noii credințe, comunicările anterioare au fost înțelese greșit sau corupte de evrei și creştini. În calitate de purtător al adevăratului mesaj, Muhammad a fost considerat „Sigiliul Profeților”, ultimul dintr-o linie de mesageri monoteiști de la Adam la Isus.
În timpul vieții lui Mahomed și pentru mulți ani care au urmat, noua credință a rămas rudimentară și neformată. Au fost nevoie de câteva secole pentru ca musulmanii să dezvolte bogatele tradiții teologice și juridice ale islamului, inclusiv codul său elaborat de legi (shari’a).
În decembrie 629, după opt ani de lupte intermitente cu triburile meccane, Mahomed a adunat o armată de 10.000 de musulmani convertiți și a mărșăluit spre orașul Mecca. Cucerirea a fost în mare parte necontestată, iar Mohamed a capturat orașul cu victime puține. În 632, la câteva luni după întoarcerea de la Pelerinajul de Adio, Mahomed s-a îmbolnăvit și a murit. Până la moartea sa, cea mai mare parte a Peninsulei era convertită la Islam.
Foto: Ilustrație cu, copie otomană din secolul al XVII-lea a unui manuscris din secolul al XIV-lea (Codexul Edinburgh).
CITEȘTE ȘI:
