Profesorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, dr. Nadim Al Hajjar, este noul președinte al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic.
Nadim Al Hajjar, medic chirurg și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (UMF) a abordat importanța relației medic-pacient în interviul acordat pentru monitorulcj.ro
Recent, cu prilejul celei de-a 15-a ediţii a Conferinței Naționale a Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic, dr. Nadim Al Hajjar a fost ales președinte al asociației, în cadrul adunării generale.
„Domnul prof. dr. Nadim Al Hajjar, Directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD) din cadrul universității noastre, este noul președinte al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic.
Numirea sa a avut loc în cadrul Adunării Generale a asociației, care a avut loc în 20 aprilie, odată cu cea de-a 15-a ediţie a Conferinței Naționale a Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic”, a anunțat Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.