DOR de munte și de meșteșuguri, mai vechi și mai noi – o tabără de weekend originală

Peste 130 de oameni din Cluj, Sălaj și Maramureș au descoprit, în acest sfârșit de săptămână frumusețea naturală și bogăția culturală a zonei Țării Lăpușului, cu ocazia evenimentului Weekend cu Dor. Activitățile au fost pentru toate gusturile: de la drumeții în pădurea seculară protejată UNESCO, însoțiți de inginerul silvic Florin Marzac sau în Peștera cu oase, până la ateliere de meșteșuguri sau de fotografie în natură.
Foto: Ștefan Bartiș
Pădurile seculare de la Strâmbu-Băiuț au fost sursa de inspirație pentru tinerii sculptori care au participat la tabăra de sculptură organizată acolo. Aceștia au realizat pe parcursul a două zile, 21 și 22 septembrie 2024, lucrări de artă în lemn, pe ideea că ”arta este în natura noastră”.
Pe lângă aceasta, tabăra a inclus și o serie de activități gratuite la care cei care au venit, au putut participa în familie. De la brățări și zgărdane din mărgele, la cercei, sculpturi în lemn, păpuși din cârpe și covorașe țesute la gherghef, cei care au fost în weekend la Stâmbu Băiuț au plecat acasă cu mai mult decât un suvenir hand made.
Tabăra a fost organizată de Asociația Ecologistă din Maramureș cu sprijinul Fundației Kronospan, în colaborare cu DOR Travel. Atelierul de fotografie în natură a fost realizat de Fotografie dedicată by Ștefan Bartiș, masa, spațiul și ceterașii au fost puși la dispoziție de cei de la Popas•Pop din Băiuț.

Related posts

Leave a Comment