De Paști, polițiștii din Cluj au fost la datorie

32 de dosare și peste 550 de amenzi. De sărbători, polițiștii au acționat în întreg județul și au sancționat clujenii care nu au respectat legea.
Cele mai multe abateri le-au comis șoferii. Unul dintre cele mai grave cazuri este cel al unui bărbat de 24 de ani. Polițiștii Biroului Rutier Turda l-au prins în timp ce conducea pe strada Ștefan cel Mare din localitate o mașină neînscrisă în circulație, cu numere false de înmatriculare și având permisul de conducere reținut. Au fost și clujeni care au încălcat normele de ordine și liniște publică. 147 dintre ei au primit sancțiuni contravenționale. Printre ei și doi tineri, de 25 și 30 de ani care după ce au băut bine într-un local din Gherla au provocat un scandal în care au rănit un bărbat, lovindu-l cu pumnii și picioarele. Oamenii legii nu i-au iertat nici pe cei care au vrut să vândă produse fără a avea autorizație.

Related posts

Leave a Comment