De ce va pierde PDL puterea.
Ar fi prea simplu să spun că este inevitabil.
La inceput despre doctrina, sau mai precis despre lipsa ei…Nu poți trăi fără a crede în ceva, nu poți evolua chiar dacă eşti un artist desăvârşit al speculațiilor, dacă nu ai nici un magnet care să te retragă în momentele în care cercurile tale de expunere sunt tot mai largi.
In egală masură nu poți exista pe termen mediu si lung, ca partid politic, dacă nu ai o doctrină. Doctrina aceea e inima, e Constituția, e Biblia partidului tău. Nu o ai, te dezintegrezi. Nu poți să te călăuzesti ca partid doar după putere, putere cu orice preț. Puterea poate fi inspirație, dar nu poate fi Biblie. Interacțiunile cu magnetul puterii sunt la inceput interesante, apoi uşor bolnave, iar mai târziu perverse. Polarizarea pe care o naşte puterea nu mai lasă loc pentru celelalte interacțiuni fireşti cu oamenii care ți-au dat această putere pentru că au sperat să le poți întoarce binele.
De curând citeam un text al unui jurnalist, care vorbea despre arta cu care ar fi necesar să se pregătească PDL pentru a intra in opoziție. Textul a aruncat în aer un întreg lot PDL. De ce ?! Pentru că ei realmente nu au înțeles nimic din această abordare profund democratică şi rațională. Pentru că singura lor rațiune de a fi, este puterea. Puterea lor. În afara acestui concept, pentru ei nu mai există nimic. Neînțelerea acestor lucruri simple, i-a adus in poziția de a explica absurdul, de a vorbi despre binele pe care ei l-au făcut țării, despre originalitatea modelului peticelor aplicate de ei pe nădragii noştri rupți, despre minunea firimiturilor cu care ei ne inzestrează mesele.
La început, nu mi-am explicat cinismul cu care vorbeşte Boc despre sărăcie, disprețul cu care vorbeşte despre săraci. Ulterior am realizat că si aceste vorbe fac parte din rețeta prin care el işi mână in luptă partidul fără doctrină.
PDL a trecut prin vot unanim, peste noapte de la stânga la dreapta. Le-o cerea un interes imediat, acela de a fi prezenți confortabil pe locurile rămase libere la masa puterii europene. Au trădat ceea ce putea fi crezul lor pe termen lung, pentru festinul imediat. Au trădat atunci şi românii si europenii, dar s-au agățat de uşile autocarului dreptei si duşi au fost.
Din nefericire pentru toți, PDL a învățat să trăiască din trădări succesive. Primii care au speculat nevoia de putere, ca unic deziderat al PDL, au fost cei din UDMR. Urât au speculat cei din UDMR, mult prea urât şi mult prea scump, pentru poziția lor de unici parteneri ai partidului izolat pe coridoarele puterii.
Lipsa doctrinei este vinovată şi de blocarea de către PDL a dialogului cu oricine in această guvernare. Au trântit uşa în nasul opoziției şi au împins pe scări românii. Au sfidat reprezentanții românilor trimişi in Parlament şi s-au trezit mai târziu, singuri, tot mai singuri. Fără audiență, nici isteria puterii nu mai are farmec. Fără cvorum sună ciudat discursul despre interesul național. După ce ai blocat dialogul cu națiunea, orice discurs pe această temă, este gol de conținut.
Boc a înteles că nu merge bine ceva. Vede scăderea din sondaje şi percepe nativ nota falsă a ecoului vorbelor sale. Nu are in față doar miza primăriei clujene, este obligat să se raporteze la miza națională a PDL. E greu insă să decidă în singurătate, ar avea nevoie de contrastul născut din dezbatere, dar este mult prea tarziu. Au dezbătut doar între ei de ceva vreme şi Boc a înțeles că nu este suficient, dar în egală măsură a înțeles şi că este prea târziu. Din acest motiv, ezitarea a devenit caracteristica lui principală. Sindromul plecărilor din barca lor, este mult mai acut decat hemoragiile specifice schimbărilor obişnuite de guvernare.
PDL va ajunge în opoziție. Acolo se vor cerne opțiunile membrilor săi. Vor vedea in opoziție câți sunt de stânga şi câți sunt de dreapta.
Din nefericire, ei vor trăda şi opoziția, pentru că nu ştiu să o definească, nu-i înțeleg rostul si rolul, nu ştiu că şi acolo este important să aibă doctrină. E tristă şi trădarea opoziției.
Să sperăm pentru binele nostru şi al democrației, că acei membri PDL care vor mai rămane in partid, vor fi in stare să facă opoziție. Este singurul mod în care vom fi feriți de bolile puterii.
Asta este singura şansă a PDL sub conducerea lui Emil Boc. E posibil să o valorifice doar in situația în care a înțeles că noua construcție artificială a axei Băsescu –Ungureanu este cel mult un lifting facial nereuşit. Actualul premier folosit pe post de botox nu va reuşi să mascheze nici măcar parțial ridurile adânci ale bătrânei de pe centură.
Dacă Băsescu nu mai are forța de a înțelege, umilința exersată de Emil Boc l-ar putea îndrepta spre gândirea şi modul de lucru japonez, care spune simplu că după cutremur nu te apuci de construit până nu ai făcut curățenie…
Claudia Anastase
