Daciei îi este frică de coreeni

Eliminarea taxelor pentru maşinile sud-coreene va omorî vânzările pe segmentul low-cost
Stroe (vicepreşedinte Dacia): Măsurile privind importul de maşini din Coreea de Sud ar avea efecte dezastruoase în industria auto
Acordul de liber schimb va intra în vigoare la jumătatea anului viitorEliminarea taxelor la importul de maşini din Coreea de Sud pare să sperie Dacia. Reprezentanţii constructorului român se tem de faptul că odată cu aplicarea măsurilor de eliminare a taxelor (care, în medie, depăşesc 1.000 de euro per maşină), întregul segment low-cost din Europa va avea foarte mult de suferit.
Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care este şi vicepreşedintele Dacia, a declarat, în mod evident, că “eliminarea taxelor la importul de maşini din Coreea de Sud ar putea avea consecinţe dezastruoase, pentru piaţa auto europeană”.
Cu toate că acordul de liber schimb semnat între Uniunea Europeană şi Coreea de Sud este în beneficiul cumpărătorilor români, taxele diminuându-se cu aproximativ 1.000 de euro, Stroe a încercat să explice că “scoaterea taxelor pentru maşinile sud-coreene reprezintă un dezavantaj cert pentru Dacia, care nu va putea lăsa din preţ”.

Import dublu

Acordul, care prevede eliminarea tuturor barierelor tarifare în comerţul dintre Uniunea Europeană şi Coreea de Sud a fost semnat pe 15 octombrie şi urmează să intre în vigoare începând cu a doua jumătate a lui 2010. În ceea ce priveşte maşinile, taxele pentru autovehiculele cu motor mai mare de 1,5 litri vor fi eliminate treptat în următorii trei ani de la intrarea în vigoare a acordului, iar la cele cu motor mai mic de 1,5 litri, în următorii cinci ani.
După părerea vicepreşedintelui Dacia, până la eliminarea în totalitate a tarifelor comerciale, importul de maşini sud-coreene în România se va dubla.

Stroe: Se încurajează comerţul inechitabil

Stroe a mai adăugat că prevederile acordului avantajează multe domenii economice, precum agricultura sau industria farmaceutică, însă comerţul cu maşini între cele două părţi “este şi va fi inechitabil”.
“Dacă, în 2007, Uniunea Europeană a importat 700.000 de maşini sud-coreene, Coreea de Sud a cumpărat doar 20.000 de maşini europene. De aceea, reprezentanţii industriei auto din România au făcut lobby pe lângă Comisia Europeană, prin comisarul european Leonard Orban, dar, la fel ca şi unele state ale Uniunii Europene, care şi-au manifestat dezaprobarea pentru această măsură, nu am primit încă niciun răspuns favorabil”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

Maşinile sud-coreene deţin o cotă de piaţă de 12% în România

Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, cota de piaţă a mărcilor sud-coreene pe piaţa românească este de 12%, fără Chevrolet, marcă produsă şi în această ţară. Industria auto sud-coreeană este prezentă pe piaţa românească cu mărcile Hyundai, Kia şi SsangYong, primele două aflându-se în top 10 al celor mai vândute maşini străine în România în 2009, Hyundai ocupând primul loc în clasament, cu 8.882 unităţi livrate până în septembire.

Related posts

Leave a Comment