În anul 1444, Europa părea să cunoască o epocă de pace și de echilibru. Imperiul Otoman își concentrase forțele în Asia, unde izbucnise rebeliunea bey-ului Karamaniei, Ibrahim.
Cine era regele Poloniei
În Europa Centrală, un tânăr de doar 20 de ani conducea un adevărat imperiu: Vladislav Jagello era Rege al Poloniei, Ungariei și Croației și Mare Duce al Lituaniei. Statele sale includeau vaste teritorii din Polonia, Belarus, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Bosnia-Herzegovina, Serbia și România de azi.
La comanda efectivă a trupelor din Ungaria, Transilvania și Banat se afla unul dintre cei mai mari generali ai vremii sale: românul Iancu de Hunedoara. Acesta dorea câțiva ani de pace, pentru a reface armata epuizată de lunga confruntare cu otomanii, precum și pentru a consolida fortărețele creștine din sud.
De ce au pornit în cruciadă
Însă unii dintre diplomații bizantini au crezut că este momentul ca otomanii să fie alungați definitiv din Europa. În Asia, otomanii aveau dificultăți în a reprima revolta din Karamania, astfel că posesiunile otomane din Europa erau apărate de puțini oameni.
Papalitatea s-a simțit obligată să se implice, pentru a consolida Unirea Bisericilor de la Ferrara – Florența, din 1439. Drept urmare, legatul papal Giuliano Cesarini l-a convins pe tânărul rege Vladislav Jagello să proclame debutul cruciadei. Cei doi erau convinși că popoarele creștine din Balcani se vor răscula împotriva otomanilor.
Blocadă maritimă
În august 1444, Veneția și-a trimis flota în zona strâmtorilor Bosfor și Dardanele, cu scopul de împiedica otomanii să trimită ajutoare din Asia trupelor staționate în Europa. Însă coaliția creștină a fost slăbită de faptul că despotul Serbiei, Gheorghe Brancovici, a încheiat pace separată cu Imperiul Otoman.
Totuși, Iancu de Hunedoara a primit ordinul de a forma o oaste cruciată. Sub flamura regală s-au adunat 15.000 de soldați din Bosnia, Croația, Ungaria, Transilvania și Banat. Mica oaste creștină a trecut Dunărea. Ei i s-a alăturat un corp de 4.000 de soldați conduși de Vlad Dracul.
Însă, după câteva victorii ușoare, lucrurile au început să meargă prost pentru cruciați. Otomanii și bey-ul Karamaniei au încheiat pace. Creștinii din Balcani au refuzat îndemnurile de a se răscula. Bizantinii nu au fost capabili să lanseze niciun atac antiotoman, iar genovezii, aflați în război cu venețienii, au decis să treacă oastea otomană din Asia în Europa, în schimbul unor plăți generoase.
Trădarea genoveză
Trecerea s-a produs în noaptea de 27 spre 28 octombrie. Astfel că la 10 noiembrie, la Varna, s-au întâlnit o oaste creștină formată din 20.000 de oameni și una musulmană, formată din 80.000 de oameni. Totuși, geniul militar al lui Iancu de Hunedoara a echilibrat situația, însă regele Vladislav Jagellon, decis să intre personal în luptă, pentru a rămâne în posteritate drept învingătorul de la Varna, a fost ucis de un ienicer.
Debandada a cuprins oastea creștină. Iancu de Hunedoara a reușit să se retragă cu trupele din Transilvania și din Valahia, iar otomanii au obținut o mare victorie. Niciodată, creștinii nu au mai reușit să pornească o cruciadă. Istoricii cred că înfrângerea de la Varna a dus, în cele din urmă, și la căderea Constantinopolelui, în 1453.
[…] Cum s-a încheiat ultima cruciadă la care a participat și Iancu de Hunedoara și Vlad Țepeș […]