În secolul al VI-lea, epidemiile și răcirea climatului au provocat o scădere semnificativă a populației în Europa. În comparație cu perioada romană, agricultura din Evul Mediu s-a concentrat mai mult pe autosuficiență. În jurul anului 1000, feudalismul a organizat populația agricolă a Europei de Nord în conace, supravegheate de un domn și de Biserica Catolică. Majoritatea fermierilor erau țărani sau iobagi, care fie lucrau pentru domn și biserică, fie plăteau chirie. Culturile cheie au inclus: orz, grâu, ovăz și secară, alături de legume și fructe. Boii și caii erau folosiți pentru arat, în timp ce oile erau crescute pentru lână, iar porcii pentru carne.
Țăranii din Evul Mediu trăiau în sate mici, care în nordul Europei au fost înconjurate de pământ neîngrădit, împărțit în fâșii înguste. Acest sistem în câmp deschis de benzi împrăștiate de teren despărțit prin brazde sau garduri de hotar datează de pe vremea lui Carol cel Mare.
Agricultura în bandă a făcut arătura cu mai multe animale mai accesibilă, pentru că erau necesare mai puține ture pentru o singură parcelă de pământ. Plugul era folosit în nordul Europei pentru săpatul brazdelor adânci, care permiteau excesul precipitațiilor să se scurgă mai ușor.
Până în secolul al X-lea plugurile cu roți au intrat în folosință în nordul Europei. Aceste unelte grele erau trase de echipe de doi sau patru boi, iar unde solul era mai arid și stâncos a necesitat un număr mai mare de boi. Caii au fost folosiți mai puțin la agricultură decât boii pentru că erau mai scumpi de cumpărat și de hrănit.
Pășunile erau deținute în comun
Dar folosirea cailor ca animalele de fermă au crescut odată cu invenția gulerului de cal, care a fost inventat în China și a venit în Europa în jurul secolului al VIII-lea sau al IX-lea cu trecerea caravanelor negustorilor din Asia de Est de-a lungul Drumului Mătăsii.
Gulerul căptușit se potrivește în jurul gâtului animalului, fără să-i întrerupă respirația, așa cum a făcut-o hamurile anterioare. Prin distribuirea greutății încărcăturii, gulerul i-a permis calului să are pământ uscat și să tragă căruțe grele într-un ritm mai rapid decât ar putea un bou.
Fiecare fermier lucra mai multe parcele înguste de 1 acru ale unui câmp mai mare. Fermierii dețineau plugurile și utilajele grele în comun și împărțeau între ei munca necesară pentru arat, plantat și recoltare. Locurile care erau proprietatea unui țăran singur au fost un subiect nesfârșit de dispută cu privire la drepturile și moștenirea sa în cadrul gospodăriei.
Pe măsură ce familiile s-au înmulțit, parcelele au fost împărțite între moștenitori, fapt ce a dus la diverse drepturi de închiriere care nu au contribuit prea mult la îmbunătățirea eficienței producției de alimente.
Țăranii aveau obligția să plătească anual o parte din recoltă către lordul care deținea terenul. De asemenea țăranii se bazau pe producția din propria grădină de lângă casă pentru legumele necesare traiului. Pășunile erau deținute comunal, cu animale de turmă îngrijite de păstorul din sat.
Asemenea sate erau în apropierea zonelor împădurite, utile pentru tăierea lemnului, vânătoarea de vânat mic și colectarea nucilor, fructelor de pădure și ciupercilor. Pădurile au fost folosite la pășunat de porcii domestici, care se hrăneau cu nuci și ghinde căzute.
Agricultura s-a dezvoltat diferit în diverse părți ale Europei
În sudul Europei și în regiunea mediteraneană, exigențele unui climat diferit au dat naștere altor metode diferite de lucru şi împărţire a pământului productiv. Precipitațiile mai rare și verile mai uscate au făcut necesară reținerea umidității în sol.
Astfel, aratul cu plugul de fier a fost mai rar și a fost utilizată o versiune mai mică și mai ușoară a plugului care a spart pământul fără să sape brazdă. Multe câmpuri din sud erau împrejmuite, unde țăranii lucrau un număr mic de parcele mai mari precum și livezi.
Spre deosebire de nordul Europei, agricultura la comun a fost rară și majoritatea loturile de pământ erau deținute și lucrate de familii individuale. În sudul Europei, unele dintre cele mai importante culturi erau vița de vie și măslinii.
În Spania, care a fost cucerită și locuită de mauri din secolul al VIII-lea, au fost aduse culturi noi importate din Africa de Nord și Orientul Mijlociu care au inclus orezul, bumbacul, si citricele. Introducerea oilor Merino a făcut din lâna spaniolă una dintre cele mai bune din Europa. O uniune de păstori din Spania, cunoscută ca Mesta, a fost în conflict frecvent cu fermierii pentru folosirea terenurilor, a rutelor de migrație și a drepturilor de pășunat.
Creșterea producției au permis unora să cumpere terenuri suplimentare și să acumuleze mai multe proprietăți
În perioada medievală târzie, în timp ce s-au dezvoltat drumurile și noi rute comerciale pe distanțe lungi, producția a crescut iar orașele au oferit noi piețe pentru vânzarea de produse și bunuri agricole. Astfel de piețe săptămânale au supraviețuit în multe orașe europene.
Creșterea producției a permis unor țărani să cumpere sau să facă troc pentru terenuri suplimentare și să acumuleze astfel mai mulți bani și proprietăți. Acești țărani relativ bogați puteau închiria teren fertil și pășune, iar cei fără mijloace se puteau angaja ca muncitori sau servitori, unii s-au angajat ucenici la meșteșuguri precum fierăria, fabricarea uneltelor sau tâmplăria.
Inovațiile tehnologice și producția agricolă suplimentară pe care au stimulat-o au dus la o creștere importantă a populației Europei din snul 1000 (sau mai devreme) până în 1300, creștere care a fost inversată de Marea Foamete și Moartea Neagră din secolul al XIV-lea.
Foto: Treieratul și hrănirea porcilor dintr-o carte din Atelierul maestrului de la curtea lui Iacob al IV-lea al Scoției (1541).
CITEȘTE ȘI: