Producția în masă a tancurilor a început cu Primul Război Mondial, când vehiculele blindate de luptă pentru toate terenurile au fost introduse ca răspuns la problema tranșeelor, ceea ce a inaugurat o nouă eră a războiului mecanizat. Deși inițial erau brute și nesigure, tancurile au devenit în cele din urmă un pilon al armatelor terestre.
Până la al Doilea Război Mondial, designul tancurilor a avansat semnificativ, iar tancurile au fost folosite în număr mare în toate teatrele de operațiuni terestre ale războiului. Războiul Rece a văzut ascensiunea doctrinei tancurilor moderne și ascensiunea tancului principal de luptă pentru uz general. Tancul oferă coloana vertebrală a operațiunilor de luptă terestră și în secolul XXI.
Leonardo da Vinci este adesea creditat cu inventarea unei mașini de război care semăna cu un tanc. În secolul al XV-lea, un husit numit Jan Žižka a câștigat mai multe bătălii și folosea vagoane blindate care conțineau tunuri care puteau fi trase prin găurile din părțile lor laterale. Dar invenția sa nu a fost folosită după ce a murit, până în secolul al XX-lea.
În 1903, un căpitan de artilerie francez pe nume Léon Levavasseur a propus proiectul Levavasseur, un tun autopropulsat, deplasat pe un sistem de șenile și complet blindat pentru protecție. Mașinăria era acționată de un motor pe benzină de 80 cai putere, „mașina Levavasseur ar fi avut un echipaj de trei oameni și depozit pentru muniție ”, dar viabilitatea proiectului a fost contestată de Comitetul Tehnic de Artilerie, până când a fost abandonat oficial în 1908, când se știa că a fost dezvoltat un tractor tip omidă, Hornsby, al inginerului David Roberts.
Înaintea primului război mondial au fost concepute mai multe modele de tancuri
În anii de dinaintea Primului Război Mondial, au fost propuse două modele practice asemănătoare unui tanc, dar nu au fost dezvoltate. În 1911, ofițerul inginer austriac Günther Burstyn a înaintat o propunere pentru un vehicul de luptă care avea un tun într-o turelă rotativă, cunoscut sub numele de Motorgeschütz.
În 1912, propunerea inginerului civil australian Lancelot de Mole a inclus un model la scară a unui vehicul funcțional complet pe șenile. Ambele au fost respinse de administrațiile guvernamentale respective.
Primul Război Mondial a generat noi cereri pentru armele blindate autopropulsate care ar putea naviga pe orice fel de teren, iar acest lucru a dus la dezvoltarea tancului. Marea slăbiciune a predecesorului tancului, mașina blindată, a fost că avea nevoie de un teren neted pentru deplasare.
Tancul a fost conceput inițial ca o armă specială pentru a rezolva o situație tactică neobișnuită: impasul tranșeelor de pe Frontul de Vest. „A fost o armă concepută pentru o singură sarcină simplă: traversarea zonei periculoase dintre liniile de tranșee și spargerea apărării inamice.”
Tancul blindat era menit să fie capabil să protejeze împotriva gloanțelor și a așchiilor de obuz și să treacă prin obstacole cu sârme ghimpate. Unitățile de infanterie nu puteau avansa rapid în fața obstacolelor amintite, iar tancurile le scoteau din impas.
Puțini au recunoscut în timpul Primului Război Mondial că mobilitatea și tactica de șoc în luptă erau deja prezente într-un dispozitiv destinat să revoluționeze războiul la sol și în aer. Acesta era motorul cu ardere internă, care făcuse posibilă dezvoltarea tancului și în cele din urmă avea să ducă la forțele mecanizate care urmau să-și asume vechile roluri de cavalerie și să slăbească avantajul mitralierei pe câmpul de luptă.
Odată cu primul război mondial, tancurile au fost dezvoltate și produse în masă
Cu putere de foc și protecție sporite, aceste forțe mecanizate aveau să devină, cu doar aproximativ 20 de ani mai târziu, armura celui de-al Doilea Război Mondial. Când artileria autopropulsată, transportul de personal blindat, vehiculul de marfă pe roți și aviația de sprijin au fost combinate pentru constituirea diviziei blindate moderne, comandanții au redobândit capacitatea de manevră.
Multă vreme au fost imaginate numeroase concepte de vehicule blindate de teren. Odată cu apariția luptelor în tranșee în Primul Război Mondial, evoluțiile tancurilor aliaților francezi și britanici au fost în mare parte paralele și au coincis în timp.
Prima ofensivă cu tancuri a avut loc pe 15 septembrie 1916, în timpul bătăliei de la Somme. Au fost pregătite 49 de modele Mark I, dintre care 32 erau apte mecanic să ia parte la avans și au obținut
câteva mici succese locale. În iulie 1917, 216 tancuri britanice au fost angajate în cea de-a treia Bătălie de la Ypres, dar le-a fost imposibil să funcționeze în condiții noroioase.
Germanii au recunoscut avantajul tancurilor târziu în primul război mondial
Abia pe 20 noiembrie 1917, la Cambrai, Corpul britanic de tancuri a obținut condițiile necesare pentru succes. Peste 400 de tancuri au pătruns aproape 6 mile pe un front lat de 7 mile. Cu toate acestea, succesul obținut de tancuri nu a fost suficient, deoarece infanteria nu a reușit să exploateze și să asigure terenul câștigat de tancuri, iar aproape tot teritoriul câștigat a fost recucerit de germani. Forțele australiene, canadiene și britanice au obținut apoi o victorie mult mai semnificativă în anul următor, la 8 august 1918, cu 600 de tancuri în bătălia de la Amiens. Generalul Erich Ludendorff s-a referit la acea dată drept „Ziua Neagră” a armatei germane.
După Primul Război Mondial, generalul Erich Ludendorff de la Înaltul Comandament german a lăudat tancurile aliate și a recunoscut că au fost un factor principal în înfrângerea Germaniei. Germanii au aflat cu întârziere de valoarea tancurilor pentru a le lua în considerare în propriile lor planuri. Chiar dacă industria lor deja presată ar fi putut să le producă în cantitate, combustibilul era foarte puțin disponibil. Din totalul de 90 de tancuri trimise de germani în 1918, 75 au fost capturate de la Aliați.
CITEȘTE ȘI:
Dezastrul navei Lusitania, scufundată de un submarin german în 1915
SUA, Marea Britanie și Rusia în cursa pentru Berlin de la 1945
[…] Cum au fost inventate primele tancuri la începutul secolului trecut […]