
Cu Hrușcă, la colindat!
Ieri, clujenii au fost cei care și-au deschis poarta sufletului pentru a primi colindul sfânt. Cu puțin timp înainte de începerea concertului, sala Teatrului Național a devenit neîncăpătoare. Oamenii au venit cu mic, cu mare, pentru a-l asculta pe cel fără de care „parcă nici nu e Crăciun”. Timp de o oră și jumătate, colinde precum: „Linu-i lin”, „Cerul și pământul”, „Deschide ușa, creștine!”, „Aseară pe-nserate” , „Trei păstori”, „Florile dalbe”, „Afară ninge liniștit” i-au făcut pe cei prezenți să se transforme din simplu auditoriu în colindători. Însuși artistul i-a îndemnat: „Degeaba mă ascultați pe mine și pe ceilalți colegi care cântă. Este important să le cântați și dumneavostră, să duceti mai departe colindele”. Acesta s-a arătat foarte încântat de prezența în sală a unui număr mare de copii, care cu siguranță vor îndrăgi și vor reține colindele, deoarece au „mintea limpede,nu ca noi, plină de tot felul de probleme”.
Acesta a povestit ceea ce i-a relatat un preot, la finalul unui concert. În 1990 o ceată de baieți au decis să meargă la colindat, iar pentru că nu erau tocmai în temă cu ceea ce presupunea acest lucru, au recurs la un mic artificiu. Au luat cu ei un casetofon, iar la casele oamenilor, dădeau play, astfel încât vocea artistului să o acopere pe a lor. La final au fost fericiți că au fost cu Hrușcă la colindat!
Premieră cu sala goală
Pe lângă frumoasele colinde, artistul a adus în atenția publicului o melodie specială, a căror versuri aparțin marelui poet, care, cu puțin timp în urmă, s-a stins din viață. Este vorba despre Adrian Păunescu, persoana care i-a oferit șansa să se afirme. „Ruga pentru părinți”, această simplă, dar dureroasă sinteză a vieții, privită prin prisma familiei, a emoționat până la lacrimi publicul prezent. De asemenea și cântărețul a fost extrem de afectat când a vorbit despre omul care l-a făcut să urce pentru prima dată pe scenă. Hrușcă a povestit despre perioada când era învățător și cum și-a început cariera muzicală în cadrul cenaclului. Și-a amintit, cum în 1984, în apropiere de Miercurea Ciuc, Cenaclul Flacăra a lansat în premieră o piesă, „Dăm foc felinarelor”, cu sala goală. Primarul localității unde avea să aibă loc concertul, a anulat spectacolul. „Atunci Adrian Păunescu a spus: «Ștefane, treci pe scenă. Azi vom cânta în premieră o piesă. Dacă vă place cântați, dacă nu, nu.»” Și piesa a plăcut, după cum se știe, nu doar membrilor Cenaclului.
Hrușcă a mai „vorbit” la Cluj despre rădăcinile sale, prin „După pui de moroșan”, despre unirea țării, pe care o vom sărbătorii în curând, dar și despre suferința provocată de o inimă neascultătoare: „Hai hai inimă hai/ la multe rele mă dai”. La final, colindătorul a rostit urarea de cuviință, după care i-a poftit pe doritori la o sesiune de autografe.
Peste 100 de spectacole de Cenaclu
„A fost primul concert de colinde la care am participat, așa că a fost foarte frumos. Având în vedere că încă nu a venit zăpada, cântecele lui ne-au introdus în spiritul Crăciunului. Este un spectacol la care aș venii și a doua oară”, a declarat Roxana Chereș, studentă. Și cei mici au promis că vor merge acest an la colindat. Este cazul lui Andi,un baiețel de 7 ani, pentru care acest concert reprezintă o premieră. Nu același lucru se poate spune despre bunica acestuia, Emilia Mălai, care la vârsta de 75 de ani se poate mândri cu peste 100 de participări la spectacolele Cenaclului Flacăra. „Stefan Hrușcă rămâne Ștefan Hrușcă, acela pe care îl știm din 1981. A fost minunat, îmi pare rău că nu a durat mai mult. Am cântat cu el. Am fost la 125 de spectacole ale Cenaclu și îmi amintesc de anii aceia, îi retrăiesc acum prin el”, spune doamna plină de emoție.
După zece ani, Crăciun în familie
Cât despre cum se văd lucrurile de pe scenă și care este intensitatea trăirilor de cealaltă parte a baricadei ne spune interpretul: „De fiecare dată la Cluj este un public deosebit de frumos și călduros, format, care este avid de cultură, de artă, de ceea ce e frumos. Ca să nu mai vorbim de ceea ce înseamnă tradiții, românism, dăruire. Eu am cunoscut de-a lungul anilor publicul din Cluj și nu doar de pe scenă, ci am interacționat mult cu el. De fiecare dată mă simt extraordinar. Am emoții cu fiecare intrare în scenă pentru că nu știu dacă o să mă ridic la nivelul publicului din Cluj”, a declarat pentru www.clujtoday.ro Hrușcă. Aceasta a mărturisit de asemenea, că dintre toate cântecele, colinda românească este cea care este cel mai aproape de sufletul său. Totuși, când pornește împreună cu cei pe care îi are alături în toate turneele : Ionuţ Cadariu, la clape și Mario Florescu la percuţie, prin țară și prin lume, acesta nu poate să nu se gândească la cei dragi care îl așteaptă acasă: „Mi-e dor de familie, de fetiță, de băiețel, de soție. Sunt plecat doar de șapte zile din țară și deja mi-e dor. E din ce în ce mai grea despărțirea. Crăciunul, după 10 ani, îl voi petrece cu familia. V-am colindat în toți acești ani, dar acum voi sta cu ei”, a conchis acesta.
Până atunci, însă, mai este puțin, timp în care, cu iaa națională, chitara la piept, cântecul și credința în suflet, Hrușcă va continua să sădească spiritul de sărbătoare în inimile celor care îl vor primi cu colinda.