Noul antrenor al echipei feminine de baschet Universitatea Cluj, Florin Covaciu, este optimist pentru viitor, chiar dacă este o provocare această funcţie.După ce Mircea Barna, care a stat mai mult prin străinătate, a asigurat un oarecare interimat la echipa de baschet feminin, preşedintele clubului „U”, Ovidiu Vasu, l-a prezentat astăzi, pe noul tehnician al „studentelor”. Florin Covaciu a fost instalat pentru a aduce un baschet de calitate şi pentru a încerca să facă performanţă cu bani puţini. „Nu am mai antrenat fete până acum şi de-asta este o mare provocare, acest lucru, pentru mine. Este mult mai uşor să preiei o echipă de jos şi să o duci sus, decât să parcurgi drumul invers. Avem un lot foarte tânăr, dar să sperăm că ne vom descurca în campionatul care stă să înceapă”, au fost primele cuvinte ale lui Covaciu. Conform lui Vasu, există bani pentru deplasări, cazări, salarii şi alte cheltuieli, chiar dacă bugetul nu este, încă, stabilit. Universitatea Cluj a rămas fără antrenor în această vară, după ce Călin Pop şi-a dat demisia. Echipa a fost la un pas să se desfiinţeze din cauza problemelor grave financiare.
Related posts
-
Pelerinaj de Sfânta Maria Mare în Cluj: ortodocșii la Nicula, greco-catolicii la Sanctuarul din Cluj-Napoca
Pelerinajele de Sfânta Maria Mare încep în această seară. Mănăstirile și sanctuarele dedicate Maicii Domnului din... -
Brandul spaniol Cortefiel vine la RIVUS – grup gigant din Spania aduce trei mărci pe 1.000 mp
Grupul spaniol Tendam, unul dintre cei mai mari jucători din industria de fashion din Peninsula Iberică,... -
Ziua Internațională a Tineretului 2026: contexte diferite, aspirații comune
Peste 1,3 miliarde de tineri cu vârste între 15 și 24 de ani formează astăzi cea...
