Conceicao se teme de Sparta Praga

Antrenorul de la CFR Cluj admite că echipa cehă are mai multă experienţă, însă, „ea va trebui să treacă de o altă echipă la fel de bună”.CFR Cluj va juca, joi seara, al treilea meci din grupa K a Europa League, împotriva cehilor de la Sparta Parga. Clujenii au acumulat o victorie şi o înfrângere până acum şi merg în Cehia cu gândul de a lua cele trei puncte şi, automat, o opţiune serioasă de calificare în primăvara europeană. Chiar dacă Sparta nu mai e ce a fost, antrenorul clujenilor, Antonio Conceicao, se aşteaptă la un meci echilibrat şi îi este teamă de experienţa în plus a cehilor, care ar putea face diferenţa. „Am vizionat mai multe meciuri de-a lor şi mi-am făcut o părere despre punctele tari şi cele slabe. Au mai multă experienţă decât noi, însă, să nu uităm că întâlnesc o echipă cel puţin la fel de bună, CFR Cluj. Nu cred că suntem favoriţi, ci că va fi un meci extrem de echilibrat şi echipa care va greşi mai puţin se va impune”, a declarat, astăzi, antrenorul portughez. Meciul Sparta Praga-CFR Cluj va avea loc joi, la ora 20:00.

Related posts

Leave a Comment