Colinde românești religioase și laice pe scena Filarmonicii din Cluj

În urmă cu 163 de ani, în ziua de Crăciun, sub cupola Bisericii Madeleine din Paris, pacea și beatitudinea erau sărbătorite prin premiera Oratoriului de Crăciun de Camille Saint-Saëns.

Azi, 17 decembrie 2021, Filarmonica de Stat ,,Transilvania”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, invită, cu drag, publicul interesat să ia parte la concertul în care pe scena instituției lucrarea compozitorului romantic se va împleti cu etosul colindelor românești, aducând mai aproape de ascultători căldura sărbătorilor.

Pentru ca bucuria să poată fi manifestată în condiții de siguranță, este necesară respectarea noilor reglementări, conforme Hotărârii nr. 112 din 07.12.2021:

Astfel, accesul spectatorilor în sala Auditorium Maximum este permis în următoarele condiții:
– persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanele se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2
– persoanele prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore

Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se va realiza prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19.

Purtarea măştii pe durata concertului este obligatorie.

Pentru desfășurarea în condiții optime a procedurilor de triaj epidemiologic de la intrare, cei interesați să participe la eveniment sunt rugați să fie prezenți cu cca. 30 minute înainte de ora începerii concertului.

Related posts

Leave a Comment