Consiliul Național al Audiovizualului a interzis reclamele TV ale Sindicatului Viitorul Mineritului (SVM), favorabile companiei Roșia Montană Gold Corporation. Minerii din Roșia Montană se declară revoltați.”Suntem șocați de decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de a interzice spoturile SVM, cu atât mai mult cu cât această decizie s-a luat în lipsa oricărei dezbateri, în care părțile să aibă șansa să-și expună punctul de vedere și să-și apere dreptul la exprimare. Respingem categoric conținutul acestei decizii și implicațiile sale, întrucât considerăm că nu există nici o motivație morală, juridică sau logică pentru o astfel de decizie. Mai mult, considerăm că această decizie reprezintă un precedent periculos la adresa libertății de exprimare în România, un drept democratic câștigat cu greu. Dacă nu suntem de acord cu ceva, cerem să fie interzis – cu regret o spunem, așa a acționat acum CNA, dar acesta nu este un principiu democratic, pentru o țară europeană liberă! Toți oamenii care au apărut în aceste spoturi și-au spus părerea proprie cu privire la importanța mineritului pentru crearea de locuri de muncă – cu ce sunt ei mai puțin îndreptățiți să-și facă auzită părerea decât oricare alți cetățeni ai acestei țări? Cerem CNA să reexamineze spoturile respective, care respectă atât litera, cât și spiritul legii. CNA este o instituție publică, al cărei rol este să apere și să reglementeze dreptul la liberă exprimare, nu să-l îngrădească. Iar noi dorim să ne cerem dreptul la muncă, un alt drept fundamental, prin orice modalitate permisă de lege, inclusiv prin publicitate TV. Sindicatul Viitorul Mineritului nu se va lăsa intimidat de astfel de acțiuni și va lupta, în condițiile legii, până la obținerea locurilor de muncă atât de necesare în Roșia Montană!”, spune liderul sindical Cristian Albu.
Related posts
-
Equilibrum Fest – trei zile de mișcare, ateliere și stil de viață sănătos
Festivalul dedicat sănătății, prevenției și stării de bine revine la Cluj-Napoca! În perioada 4–6 septembrie 2026,... -
Delegație din Republica Armenia, în vizită oficială la Cluj: Noile parteneriate vizează proiecte medicale, culturale și economice
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit joi, 3 septembrie, vizita unei delegații oficiale din... -
Cinci panouri de avertizare a vitezei, instalate pe drumurile din județul Cluj: Cum funcționează noile sisteme ale CNAIR
Șoferii care tranzitează județul Cluj vor avea parte, pe traseu, de noi echipamente de monitorizare a...
