„Puțini dintre cetitorii noștri știu, desigur, că noi Românii avem azi [1923 s.n.] în Cluj o mulțime de doctori de seamă, care fac mare cinste neamului nostru.
La marea scoală din care ies doctorii tineri, avem învățați profesori și ajutori de profesori, care muncesc zi și noapte pentru a împărți la cât mai mulți studenți români știința doctoricească și apoi a-i trimite în orașele noastre și pe sate, ca Românul să nu mai fie silit a căuta la năcaz numai la doctori străini.
Aceasta este și pricina, pentru care studenții români dau acum lupta lor mare de la Universitate. Ei au băgat de seamă, că străinii sunt tot mai mulți la medicină, și știind ei ce prețioasă este sănătatea omului, nu vreau să lase ca aceasta să fie îngrijită de doctori străini, ci numai de Români.
Lupta este așadar frumoasă, și Românii toți trebuie să fie alături de studenții noștri, ca ei să izbutească.
Pe lângă școlile de doctorie în Cluj avem și o mulțime de spitale vestite, în care se îngrijesc bolnavii veniți din toate părțile țării. Mai avem apoi un spital în care se vindecă cei mușcați de câini turbați și un spital numit <<Spitalul de femei al statului>>, din Calea Victoriei numărul 60. Acesta este numai pentru a vindeca femeile de grelele boale femeiești. Bolnavele din acest spital se vindecă fără plată și el este o adevărată binefacere pentru femei. În fruntea lui stă un tânăr doctor ardelean, Domnul Dr. Dominic Stanca, care este foarte sârguincios și stă la îndemâna tuturora cu sfaturile sale.
În chipul, pe care-l dăm aici, arătăm pe cei mai de seamă profesori și ajutori de profesori de la școala de doctori din Cluj, care au sărbătorit pe un vestit doctor venit în mijlocul lor”. [„Lumea și Țara”, Anul I, nr.17, Cluj, 29 aprilie 1923].
