Cluj: Mircea Dușa recunoaște că România a întârziat să îndeplinească anumite obiective asumate la aderarea la NATO

România întârzie să își îndeplinească unele obiective legate de modernizarea și înzestrarea Armatei, obiective asumate la aderarea la NATO, în cadrul politicii de apărare comună. Declarația a fost făcută la Cluj de către ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, care a participat la ceremonia de schimbare a comandantului Diviziei a 4-a Gemina. El spune că aceste întârzieri au fost provocate de faptul că bugetul Armatei a fost neglijat ani la rând.Ministrul Apărării Naționale a mai precizat că a obținut sprijinul premierului pentru finmanțarea unui program pe termen scurt, până în anul 2016, pentru înzestrarea Armatei, în așa fel încât România să își poată îndeplini toate obligațiile asumate în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

Un alt program a fost adoptat pe termen mediu, până în anul 2020. Mircea Dușa a mai adăugat, în acest context, că primele avioane F16, de fabricație americană, vor ajunge în dotarea armatei române în anul 2016. Este vorba de astfel 12 avioane de luptă, ai căror piloți vor fi trimiși la pregătire în Portugalia și în Statele Unite ale Americii. În paralel cu derularea acestui contract, Ministerul Apărării va finaliza și programul Spartan, care a avut ca obiectiv dotarea Forțelor Aeriene Române cu avioane de transport trupe și cargo, program aflat în plină derulare.

Related posts

Leave a Comment