ClujInsider: Noul Ambasador al Japoniei în România, în vizită la Cluj

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a primit miercuri, 4 august 2021, vizita unei delegații formate din Excelența Sa domnul Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România și Secretarul și Atașatul cultural al Ambasadei, Mio Sekiya.

„???????????? ?? ???????????? ???????????? ???????? ?? ??? ?? ????? ?? ????????? ???? ???????? ???????? ?? ?????????? ? ?????????. ?? ????????? ?????????? ???? ???????? ?? ?????????????? ???????, ???? ??? ??????, ???? ????????, ????????? ????????????? ??????????? ??????”, a declarat vicepreședintele CJ Cluj, Marius Mînzat.

Întâlnirea a avut drept scop dezvoltarea relațiilor de cooperare, precum și identificarea unor modalități de consolidare a prezenței investitorilor japonezi în această zonă şi de impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două părți.

Cu ocazia acestei vizite, domnului ambasador i-au fost prezentate potențialul economic și investițional al județului Cluj, dar și principalele proiecte de investiții aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate. În acest sens, domnul Marius Mînzat a subliniat rolul Parcurilor Industriale Tetarom și multiplele facilități pe care acestea le oferă. De asemenea, omologului nipon i-au fost prezentate investițiile în infrastructura spitalicească gestionate de Consiliul Județean – Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant.

La rândul său, E.S. Hiroshi Ueda s-a arătat interesat de proiectele aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean, manifestându-și întreaga deschidere pentru facilitarea extinderii afacerilor cu capital japonez din județul Cluj, dar și pentru inițierea unora noi.

Related posts

Leave a Comment