Ciocolata ar putea ajunge la fel scumpă ca aurul, în doar 20 de ani


Este foarte posibil ca în următoarele decenii ciocolată să devină la fel de scumpă ca şi aurul, potrivit mai multor experţi citaţi de www.newstrackindia.com.„Peste 20 de ani ciocolata va fi precum caviarul. Va ajunge atât de rară şi scumpă încât un om obişnuit pur şi simplu nu şi-o va putea permite”, a declarat John Mason, director executiv şi fondator al Centrului de Conservare a Naturii din Ghana, citat de The New Zealand Herald.

Fermierii din ţările care produc cacao nu primesc, din partea guvernelor, stimulentele necesare pentru replantarea arborilor de cacao – o sarcină care, de cele mai multe ori, înseamnă mutarea într-o altă pădure şi apoi o aşteptare de trei – cinci ani până la maturizarea primei recolte.

Fermierii africani, care se ocupă de plantaţiile de cacao, au o speranţă de viaţă de 56 de ani, iar copiii lor preferă slujbele de la oraş, muncilor istovitoare de aceste plantaţii, ce oferă şi o aşa de mică răsplată.
„Cealaltă provocare este că acest produs concurează pentru spaţiul agricol cu altele, precum uleiul de palmier – care se cere din ce în ce mai mult pe piaţa de biocarburanţi”, a explicat Thomas Dietsch, director de cercetare şi ecosisteme din cadrul Organizaţiei Earthwatch.
„Consumul de ciocolată creşte mai repede decât producţia de cacao şi nu este sustenabil”, a spus Tony Lass, preşedintele Cocoa Research Association.
Situaţia s-ar putea agrava şi mai mult, specialiştii susţinând că solurile din plantaţiile tradiţionale de cacao din Africa se degradează rapid.
“Producţia va scădea atât de mult în următorii 20 de ani, încât nu vom mai vedea niciun baton de ciocolată în automatele de gustări – decât, poate, dacă ele vor fi făcute din roşcove în loc de ciocolată”, a declarat ciocolatierul londonez Marc Demarquette.
Unii cred, însă, că iubitorii de ciocolată vor “salva” de la dispariţie industria ciocolatei. Acest lucru ar fi posibil prin acceptarea unui preţ oricât de mare pentru desertul lor preferat.
Un purtător de cuvânt al celebrului producător de ciocolată Cadbury a sugerat că o eventuală penurie a acestui produs ar putea fi evitată cu ajutorul unor iniţiative ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Related posts

Leave a Comment