Cine ameninţă Republica Moldova?

Invalidarea Referendumului pentru modificarea Constituţiei a produs o incertitudine în rândul politicienilor, dar şi a opiniei publice. Şi când te gândeşti că era doar un test de verificare: cât de solidă este alianţa de guvernământ, cine sunt actorii politici care râvnesc să acceadă în prime planul vieţii politice basarabene şi ce şanse reale posedă, dar şi cât de omogen sau reprezentativ s-a menţinut Partidul Comuniştilor, după eliminarea de la putere.Trebuie subliniat faptul că invalidarea Referendumului prin absenteismul electorilor, de la procesul de vot, a trezit multe semne de întrebare asupra omogenităţii alianţei de guvernământ, care guvernează astăzi la Chişinău. Fiecare din componentele alianţei a jucat de una singură după accederea la putere, evitând munca în echipă, iar reproşurile făcute între liderii formaţiunilor nu au contenit nici în procesul schimbării caracterului constituţional. Alianţa de Integrare Europeană, de când s-a poziţionat în fruntea republicii, a amânat obiectivele enunţate în perioada campaniei electorale în privinţa reformei interne, iar reformele structurale şi astăzi sunt într-o expectativă neafişată. Enunţatul obiectiv de menţinere a cursului de Integrare Europeană şi de combatere a ideologiei comuniste totalitariste a fost singurele care a făcut viu discursul formaţiunilor afiliate să gestioneze guvernarea. Numai că lupta contra comunismului a purtat un fundal teoretic, nicidecum practic. Şi trebuie să recunoaştem că mostrele de unităţi teritorial-administrative, cum sunt cele de „raioane sovietice”, au rămas intacte. Şi când te gândeşti că obiectivele sunt cele care, în ultima instanţă, demonstrează intenţiile şi priorităţile statului, mai ales sub impulsul evoluţiilor din mediul internaţional. Acestea reflectă perseverenţa şi intensitatea cu care statul îşi întrebuinţează instrumentele de care dispune pentru promovarea intereselor naţionale. Dacă totuşi alianţa de guvernare de la Chişinău şi-a asumat un parcurs european, trebuia să conştientizeze că Republica Moldova, dincolo de negocierile propriu zise care relevă un statut de vecinătate al UE, trebuie să adopte şi nişte principii cum ar fi cel al subsidarităţii, ceea ce impune aplicarea unor standarde şi măsuri comunitare.
În alt context, Chişinăul trebuia să-şi identifice un „companion” cu pondere regională, care posedă probleme similare, şi cu care să atace Bruxelles-ul. Fostul partener de pachet-Kievul fiind un actor instabil în asumarea unor obiective şi priorităţi, mai ales prin prisma abandonării cursului euroatlantic, iar avansarea în „pachetul” Balcanilor de Vest fiind o soluţie iluzorică, Chişinăul trebuia să-şi îndrepte vectorul spre un actor cum este Turcia, împreună cu care poate să compună o componentă europeană din zona Mării Negre, un spaţiu interesant pentru majoritatea acorilor geopolitici serioşi. În acest scop, s-ar facilita un triunghiular regional solid Chişinău-Bucureşti-Ancara.

Un plebiscit care provoacă efecte geopolitice?
Efectele crizei constituţionale, invaliditatea plebiscitului, lipsa de interes din partea cetăţenilor pentru modificarea Constituţiei în Republica Moldova a fost dezbătută în ultimele zile de comentatorii politici din spaţiul estic. Politologul ucrainean Polina Platonova consideră că prezenţa slabă de la Referendum reprezintă un punct terminus pentru proiectul “Republica Moldova, stat independent”. Unii politologi şi comentatori politici văd o Republica Moldova în scurt timp schimbată cardinal şi că poate exista într-un nou format. Subscriu opiniei ruseşti şi comentatorii de la Tiraspol(Roman Konoplev, Prăbuşrea referendumului e un semnal de dizolvare a Moldovei; http://dniester.ru) Majoritatea comentatorilor înclină să creadă că jocul se va purta între România şi Rusia, că cei doi actori geopolitici vor deveni arhitecţii partajării Republicii Moldova. Publicaţia „Deni”(Ziua-n.a.)de la Kiev afirmă că acutizarea crizei în Republica Moldova nu este prielnică statului ucrainean şi îl face ca principal responsabil de eşec pe preşedintele Mihai Ghimpu, care, potrivit acesteia, promovează Integrarea Republicii Moldova la România, în pofida faptului că celelalte componente ale alianţei de guvernământ n-ar îmbrăţişa o atare politică. Prin urmare ucrainenii îl fac răspunzător pe preşedintele basarabean de un revirement al comuniştilor care s-ar fi produs în societate.
Astfel încât partea dreapta va opta spre Vest, iar stânga Nistrului spre Est. Aşa că dacă Războiul Rece demult s-a încheiat, constatăm cu tristeţe că acest lucru nu s-a confirmat. Observăm că stânga Nistrului denumită Transnistria a fost desemnată de către Moscova să arate ca o sperietoare pentru Occident şi indubitabil a devenit o ameninţare reală orientată spre Chişinău şi de aici mai departe. Din acest considerent s-a consacrat parteneriatul strategic militar Bucureşti-Chişinău, luând în consideraţie că Republica Moldova îşi menţine un statut de neutralitate permanentă, iar România este un stat euroatlantic. În forma de Parteneriat NATO-Republica Moldova se dezvoltă această relaţie interguvernamentală. Totuşi, statutul de „neutralitate”, care, în fapt, reclamă o imensă vulnerabilitate al republicii şi se încadrează în calculele ruseşti de expertiză.
Percepţia reală şi reacţia adecvată la ameninţările existente sau emergente la adresa securităţii(naţionale, regionale, internaţionale) reprezintă un demers important în procesul de consolidare a încrederii dintre state. Este o condiţie sine-qua-non a realizării spiritului de echipă în lupta împotriva tarelor secolului XXI şi construirea unui sistem de securitate internaţională stabil.

Ameninţarea „Pasat” şi vectorul panslavist
Referendumul din 5 septembrie a demonstrat că absenţa masivă a cetăţenilor de la actul decizional reflectă lipsa unei încrederi faţă de clasa politică şi o animozitate faţă de procesul politic din societatea moldovenească. Deja unii actori politici consideră că actuala elită politică a intrat într-un colaps şi îşi afişează noi proiecte de reorientare geopolitică. Şi toate acţiunile decurg din perspectiva unei bătălii, aidoma din Războiul Rece, Est-Vest, adică România(care ar fi mandatarul UE şi NATO în regiune) versus Rusia.
Două piese considerate cu real şi probabil impact au fost desfăşurate pe masa de şah din Republica Moldova de către vechea metropolă. Prima, consacrată prin fostul Partid Comunist şi liderul acestuia Vladimir Voronin, cea de-a doua prin o creaţie struţo-cămilă reprezentantă sub Partidul Umanist, în care foştii ofiţeri din structurile de forţă a Republicii Moldova, loiali Moscovei, s-au regăsit alături de clericii locali care aparţin Bisericii Ortodoxe Ruse.
De la un mesaj religios ultraordox Partidul Umanist, care îl are în frunte pe fostul ministru al apărării şi ex-directoru al securităţii Valeriu Pasat, şi-a afişat un program de orientare geopolitică şi geostrategică a Republicii Moldova spre Moscova. Proiectul lui Valeriu Pasat prevede includerea Republicii Moldova într-o Uniune vamală Belarus-Kazahstan-Rusia. Este curioasă variabila pe care se poziţionează această formaţiune în contextul în care se ştie că liderul Belorusiei este într-o dispută directă cu Rusia, iar societatea belorusă este în preajma unor alegeri prezidenţiale. Totodată, suspendarea şi chiar anularea prevederilor de creare a unei companii comune dintre Nafrogaz şi Gazprom, revizuirea atitudinii politice recente al preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici faţă de Moscova fac ca şi Kievul să fie un actor destul de nesigur în proiectul enunţat de „umanistul” Pasat. O fi un joc mai amplu al ruşilor în teritoriu, dacă Pasat enunţă crearea unei uniuni vamale cu foste state din spaţiul postsovietic, aplicând experienţa şi principiilor Uniunii Europene?!
Conform proiectului „Pasat” integrarea Republicii Moldova în spaţiul euroasiatic ar decurge în două etape. Mai întâi s-ar realiza printr-o integrarea economică a Republicii Moldova, care sincronizându-se cu Ucraina, ar adera la Uniunea vamală Belarusia-Kazahstan-Rusia. Mai apoi s-ar constitui o integrare politică, care ar rezulta prin promovarea ideii creării unei uniuni politice a statelor din CSI. Prin acest proiect, liderul umaniştilor filoortodocşi pravoslvanici mizează să atingă „un nivel calitativ al ţării, soluţionarea diferendului transnistrean, restabilirea pieţii de desfacere şi relansarea economiei şi, nu în ultimul rând, Republica Moldova va rămâne în spaţiul spiritual creştin-ortodox, stabilit de veacuri”. De asemenea, liderul politic „umanisto-ortodox” optează pentru introducerea limbii ruse ca a doua limbă de stat, lucru care ar facilita reglementarea problemei transnistrene. Totodată, el a negat că prin această reorientare a vectorului politic şi economic s-ar dori transformarea din nou a Republica Moldova într-o gubernie a Federaţiei Ruse sau reînvierea URSS. Discursul politic al Partidului Umanist se axează pe o decepţie faţă de Uniunea Europeană care a poziţionat Republica Moldova doar ca stat vecin.

În loc de concluzii
Nu sunt adeptul ideilor alarmiste, panicarde pentru a observa că ameninţarea de-a lungul timpului a fost permanent prezentă în relaţiile dintre Est şi Vest, inclusiv în discursul politicienilor de la Chişinău, stând la baza cauzelor nenumăratelor războiae conflictuale declanşate de Moscova la adresa statelor care migrează de pe orbita sa.
Faptul că există un proiect alarmant şi periculos pentru Republica Moldova, generator de efecte negative în plan regional, expus de o formaţiune care pretinde că respectă legislaţia în vigoare nu poate decât să sensibilizeze opinia publică. Mai ales pe cea de la Chişinău, întrucât persistă o ameninţare directă la adresa identităţii naţionale care implică încercările unui stat „agresor” să-şi întărească entităţile dislocate pe teritoriu care nu îi aparţine, ceea ce presupune deposedarea de contextul naţional specific acestuia. Iar prin asemenea proiecte decriptăm: sporirea
dificultăţilor guvernului statului-ţintă de a guverna; federalizarea împotriva voinţei naţionale; încurajarea secesionismului; pregătirea terenului pentru anexarea de către statul vecin a unor teritorii. Pentru că ameninţările politice pot avea caracter ideologic sau naţional şi pot fi intenţionale şi structurale.Inclusiv acestea se pot manifesta sub forma de propagandă ostilă; de sprijin acordat unor grupări politice antistatale; de creare a unor grupări interne, ostile statului naţional.
Singurul semnal pentru proiectarea unui răspuns constă în asumarea de către actuala guvernare de la Chişinău a unei reforme reale şi adecvate, pe care o impune realitatea. Intereselor acesteia trebuie să corespundă şi obiectivelor de politică de securitate care se referă la garantarea funcţionării statului democratic, la protecţia libertăţilor cetăţeneşti, la o eventuală integrare în NATO şi la UE.

Related posts

Leave a Comment