CEDO i-a dat dreptate fostului primar al Clujului. Apostu nu primeşte, însă, despăgubiri

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul împotriva Statului român. Acesta a reclamat condiţiile în care a fost ţinut în arest, dar şi faptul că au fost publicate în presă o serie de informaţii cu caracter personal, din dosarul de acuzare. Magistraţii de la Strasbourg nu i-au acordat, însă, fostului primar condamnat pentru corupţie, despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale.Judecătorii i-au dat câştig de cauză lui Sorin Apostu, cu privire la plângerea făcută la CEDO care viza două aspecte: condiţiile în care a fost ţinut în perioada arestului (lipsa condiţiilor pentru asigurarea igienei personale, de exemplu) şi faptul că au existat scurgeri către presă din dosarul procurorilor, care a publicat informaţii cu caracter personal, menite să arunce o lumină nefavorabilă asupra lui Apostu. Aceste informaţii publicate de presă ar fi lăsat impresia că este vinovat înainte ca Apostu să fie judecat.

Sentinţa judecătorilor CEDO arată că Statul român nu i-a asigurat fostului primar condiţii de detenţie decente. Magistraţii au scris în sentinţă că nu sunt coinvinşi că în 2012, când Apostu a stat în penitenciarele din Gherla şi Rahova, celulele în care fostul primar a fost deţinut au fost încălzite corespunzător.

În ceea ce priveşte publicarea informaţiilor cu caracter personal, judecătorii au apreciat că autorităţile sunt responsabile de “scurgerile către presă”. Informaţile publicate proveneau din interceptările telefonice făcute în acest dosar.

Cu toate că CEDO i-a dat câştig de cauză, Sorin Apostu nu va primi despăgubiri din partea Statului român pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, pe motiv că cererea sa a fost depusă prea târziu, în afara termenului impus de curte.

Related posts

Leave a Comment