Revolta de Paște din aprilie 1916 a fost o insurecție armată a republicanilor irlandezi împotriva stăpânirii britanice, cu scopul de a stabili o Republică Irlandeză independentă. Deși a fost suprimată rapid, execuția a 16 lideri a alimentat sprijinul public pentru independență, fapt care a marcat un moment crucial în istoria Irlandei.
Legislațiile Unirii din 1800 au fuzionat Marea Britanie și Irlanda, abolind totodată Parlamentul Irlandez. Opoziția a crescut din cauza reprezentării inadecvate, a politicilor britanice și a evenimentelor precum Marea Foamete care a afectat Irlanda.
Rebeliunile eșuate au avut loc în 1803, 1848 și 1867. Mișcarea Home Rule (Guvernarea locală) a căutat autoguvernarea, dar s-a confruntat cu eșecuri repetate. Deziluzia față de politica parlamentară a dus la o creștere a naționalismului cultural și a separatismului, alimentând astfel impulsul pentru o Irlandă independentă.
Al treilea proiect legislativ pentru guvernarea autohtonă (1912) s-a confruntat cu o opoziție puternică din partea unioniștilor irlandezi, care au format Voluntarii din Ulster (UVF) pentru rezistență. Ca răspuns, au apărut Voluntarii Irlandezi, influențați de Frăția Republicană Irlandeză (IRB).
Un alt grup militant, Cetățenii Armatei Irlandeze, a apărut în urma blocării orașului Dublin din 1913. Deși Guvernarea locală a fost adoptată, Primul Război Mondial a întârziat implementarea acesteia. Voluntarii irlandezi s-au despărțit și cei mai mulți s-au alăturat armatei britanice, în timp ce o minoritate separatistă a văzut războiul ca pe o oportunitate pentru independența Irlandei.
Rebeliunea a fost programată pentru Duminica Paștelui în 23 aprilie
Consiliul Suprem al Frăției Republicane Irlandeze a decis în septembrie 1914 să organizeze o revoltă înainte de încheierea Primului Război Mondial, căutând sprijinul german. Un Consiliu Militar secret, condus de personalități precum Patrick Pearse și Tom Clarke, a planificat în mod independent Revolta, ca să evite opoziția celor mai moderați precum Eoin MacNeill. Numărul de voluntari a crescut, iar pregătirea publică a inflamat tensiunile. Pe la începutul anului 1916, scena a fost pregătită pentru rebeliune.
La scurt timp după începutul Primului Război Mondial, Roger Casement și John Devoy au căutat sprijinul nemților pentru independența Irlandei. Casement a propus formarea unei brigade irlandeze din prizonierii de război și securizarea râului Shannon, dar s-a convenit doar asupra unui transport de arme.
La începutul anului 1916, Devoy a trimis 100.000 de dolari de la Clan na Gael către Frăția Republicană Irlandeză, care a stabilit rebeliunea pe 23 aprilie, de Duminica Paștelui. James Connolly, neștiind despre planurile Frăției, a amenințat cu acțiuni independente, dar a fost adus în Consiliul Militar. Înmormântarea liderului fenian Jeremiah O’Donovan Rossa din 1915 a devenit un miting republican major, Patrick Pearse a declarat: „Cât timp Irlanda nu va fi liberă, nu va fi niciodată în pace”.
La începutul lunii aprilie, Pearse a ordonat trei zile de „parade și manevre” pentru Duminica Paștelui, un semnal ascuns pentru rebeliune. Pe 9 aprilie, Germania a trimis nava comercială SS Libau încărcată cu arme, doar că au fost insuficiente pentru revoltă, în timp ce Casement, dezamăgit de sprijinul german, a călătorit separat pentru a opri sau a întârzia rebeliunea.
Rebelii și-au procurat armele din mai multe surse
Voluntarii au adunat arme din diverse surse. Pe 19 aprilie, Tom Kelly de la Sinn Fein a citit un avertisment „Documentul de la castel” despre arestările britanicilor, determinându-l pe MacNeill să se pregătească pentru rezistență. Neștiind că a fost falsificat de Consiliul Militar, MacNeill a fost indus în eroare. În aceeași zi, Consiliul militar a confirmat izbucnirea rebeliunii din Duminica Paștelui, fără să le dezvăluie celor mai mulți voluntari.
Când MacNeill a aflat despre răscoala planificată, a încercat să o împiedice, dar nu a mai informat britanicii. Între timp, SS Libau, ]n timp ce transporta arme germane, a fost interceptat de Royal Navy, iar Roger Casement a fost capturat la debarcare în Irlanda. Cu armele pierdute, MacNeill a emis un contramandat, amânând revolta cu o zi, ceea ce a provocat confuzie.
Serviciile secrete britanice au interceptat comunicațiile germane, dar au subestimat amenințarea. În ciuda avertismentelor de ultim moment, autoritățile au amânat acțiunea. În Duminica Paștelui, Consiliul Militar a decis să continue, alegându-l pe Pearse președinte și pe Connolly comandant. Pregătirile au continuat, iar mesagerii au răspândit ordinele finale.
În dimineața zilei de 24 aprilie 1916, aproximativ 1.200 de voluntari irlandezi și membri ai armatei cetățenilor irlandezi, inclusiv Cumann na mBan, s-au adunat la Dublin, deși cifrele au fost mai mici decât se aștepta din cauza contramandatului lui MacNeill. Înarmați în mare parte cu puști și câteva grenade, aceștia au ocupat rapid locații cheie ale orașului, au ridicat baricade și au asigurat provizii.
Rebelii au capturat primăria din Dublin
Batalionul cartierului general, condus de Connolly, a ocupat Oficiul Poștal General, unde Pearse a proclamat Republica Irlandeză. Rebelii au capturat, de asemenea, o stație de telegraf, de unde au transmis independența Irlandei. Alte batalioane au ocupat locuri strategice, cum ar fi St Stephen’s Green, Four Courts, fabrica lui Jacob, Moara lui Boland și centrul pentru săraci, South Dublin Union, instituind apărarea împotriva forțelor britanice.
Rebelii au planificat să perturbe transportul și comunicarea prin tăierea liniilor de cale ferată, blocarea podurilor și ocuparea gărilor. O echipă mică a capturat Magazine Fort din parcul Phoenix, dar explozia planificată nu a reușit să semnaleze revolta.
Unitatea lui Sean Connolly a capturat primăria și a încercat să ia Castelul Dublin, dar nu au reușit să-și fructifice avantajul. Connolly a fost ucis mai târziu de un lunetist, iar forțele britanice au recucerit Primăria în dimineața următoare. Locațiile cheie precum Colegiul Trinity și centrala telefonică au rămas în mâinile britanicilor din cauza lipsei de oameni.
Forțele de ordine britanice au fost luate prin surprindere de revoltă
Forțele britanice, luate prin surprindere, au răspuns haotic. Unitățile de cavalerie au suferit pierderi la Oficiul poștal și Four Court înainte să se retrage. Singura luptă majoră din prima zi a fost la South Dublin Union, unde rebelii au rezistat mai multor atacuri britanice. Poliția neînarmată din Dublin a fost retrasă după ce trei polițiști au fost împușcați, ceea ce a dus la jafuri pe scară largă în centrul orașului.
Armata britanică a înăbușit Revolta cu un număr mai mare de soldați și o putere de foc superioară, ducând la capitularea necondiționată a lui Pearse pe 29 aprilie. A fost impusă legea marțială și aproximativ 3.500 de persoane au fost arestate, dintre care 1.800 au fost trimise în închisorile britanice. Majoritatea liderilor rebeli au fost executați. Represiunea britanică a schimbat opinia publică, contribuind la victoria partidului Sinn Fein la alegerile din 1918 și la declarația de independență a Irlandei.
Din 485 de morți, 260 au fost civili, 143 din forțe britanice și 82 au fost rebeli, inclusiv cei 16 lideri executați. Peste 2.600 au fost răniți. Mulți civili au murit datorită artileriei britanice, a gloanțelor rătăcite sau datorită confuziei identității lor. Bombardele și incendiile au devastat centrul Dublinului.
Foto: Nașterea Republicii Irlandeze de Walter Paget, e reprezentat Sediul Poștei în timpul bombardamentului.
CITEȘTE ȘI:
Bess de Harwick era cea mai cunoscută antreprenoare din epoca elisabetană
