Cum s-a dezvoltat iobăgia în Țaratul Rusiei

În Rusia țaristă, iobagii erau țărani legați de pământ și de proprietarii de moșii. Spre deosebire de sclavi, aceștia erau inițial legați de moșii, dar până în secolul al XIX-lea distincția dispăruse în mare parte. O altă formă de sclavie, kholopstvo, a fost abolită în 1723, în timp ce iobăgia a durat până la reforma de emancipare din 1861 a lui Alexandru al II-lea. Legi anterioare, precum Russkaya Pravda, defineau gradele de dependență, iar statul permitea uneori țăranilor să conteste abuzurile sau să ceară eliberarea. Iobăgia în Rusia a început…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj, în negocieri cu un fost fundaș de la Chelsea

CFR Cluj ar putea transfera un fost câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea Londra. Este vorba de fundașul Kurt Zouma, potrivit SportinCluj.ro. Jucătorul francez, în vârstă de 30 de ani, a sosit la Cluj și a efectuat deja vizita medicală, potrivit Gazetei Sporturilor. El ar urma să semneze azi cu echipa clujeană. Potrivit transfermarkt, el este cotat la peste 10 milioane de euro. El are în palmares Liga Campionilor, Liga Europa, două titluri de campion al Angliei, precum și cupe ale ligilor din Anglia și din Franța. De asemenea, Kurt…

Read More

AnimaWings crește la 14 zboruri săptămânale pe ruta Cluj-Napoca

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, împreună cu Consiliul Județean Cluj și compania aeriană AnimaWings, anunță suplimentarea frecvențelor pe ruta Cluj-Napoca – București-Otopeni, începând cu 1 octombrie 2025. În prezent, ruta este operată cu 9 zboruri pe săptămână, însă din toamnă numărul lor va crește la 14 frecvențe săptămânale, ceea ce înseamnă zboruri zilnice, iar vinerea chiar 3 curse pe zi. Mai multe conexiuni interne și internaționale Creșterea numărului de zboruri vine ca răspuns la cererea tot mai mare a pasagerilor. Noile frecvențe facilitează și conexiunile către destinații internaționale importante, precum…

Read More

Foarte mulți studenți străini, atrași de universitățile clujene

Universitățile clujene au atras un mare număr de candidați străini. La unele specializări au fost și 13 candidați pe un loc. Este vorba de specializarea de Medicină Dentară în limba franceză, oferită de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”. Universitățile clujene au mai mult de 5.000 de studenți străini, care provin mai ales din țările occidentale. Secțiile în limbile franceză, engleză, germană sau maghiară atrag studenți din Franța, Germania, Ungaria, Belgia, Marea Britanie sau Olanda, dar și din Tunisia, Maroc, Israel sau Statele Unite ale Americii. Studenții străini se simt…

Read More

Liderul PNȚMM Cluj formulează denunț penal împotriva deputatului Dan Tănasă

Președintele PNȚMM Cluj, avocatul Romulus Luca, a anunțat că va formula un denunț penal împotriva deputatului AUR, Dan Tănasă. Acesta i-a îndemnat pe români să refuze mâncarea livrată de muncitori asiatici. Îndemnul său a fost urmat, în decurs de doar câteva zile, de mai multe acte de violență. Un tânăr din București a lovit cu pumnul un muncitor asiatic, iar un alt muncitor străin a fost bătut atât de sălbatic de un bărbat din Cluj, încât a intrat în comă. Agresorul din Cluj a fost arestat preventiv pentru 30 de…

Read More

Un clujean, arestat preventiv după ce a bătut sălbatic un muncitor străin

Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au arestat preventiv, pentru 30 de zile, un bărbat din Cluj care a bătut un muncitor străin. Acesta a fost lovit cu o bâtă din lemn. Bătaia primită a fost atât de gravă încât muncitorul străin a intrat în comă. Medicii estimează că, pentru vindecarea sa, muncitorul străin are nevoie de 40-45 de zile îngrijiri medicale. Procurorii clujeni au cerut și au obținut arestarea preventivă a agresorului după ce au argumentat că fapta acestuia are un grad ridicat de pericol social. Iată ce au comunicat…

Read More

Au început înscrierile, pentru anul educațional 2025-2026, la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”

Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca organizează, în perioada 1 – 9 septembrie 2025, sesiunea de înscriere pentru anul educațional 2025-2026. Sesiunea de înscrieri va fi urmată de examenul de admitere, pentru anul I, care va avea loc în data de 11 septembrie 2025. Sesiunea de reînscriere în anii II/ III/ IV/ V se desfășoară, de asemenea, în perioada 1 – 9 septembrie 2025. Cursurile Școlii Populară de Arte „Tudor Jarda” au patru categorii: – artă dramatică; – arte vizuale; – muzică; – coregrafie. Cursanții pot opta pentru…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj, egal pe teren propriu cu FCSB

CFR Cluj a remizat pe teren propriu împotriva actualei campioane a României, FCSB. Scorul final al partidei a fost de 2-2. Meciul a avut de toate: un penalty, o eliminare și multă tensiune, potrivit SportinCluj.ro. Primul gol al partidei a fost înscris de Damjan Djokovic, în minutul 9. CFR Cluj, antrenată din nou de italianul Andrea Mandorlini, a încercat să facă uitată rușinea din Suedia, printr-un joc mai suplu. Însă FCSB a egalat în minutul 43, printr-un penalty transformat de Florin Tănase. Totuși, echipa clujeană a intrat în avantaj la…

Read More

Palatul Brukenthal din Sibiu a găzduit Festivalul Cartofului

Cel mai vechi muzeu din România a găzduit Festivalului Cartofului. Palatul Brukenthal din Sibiu a oferit, astfel, cadrul necesar pentru o incursiune în gastronomia Transilvaniei. Și aceasta în condițiile în care cultura cartofului a fost adusă în această regiune chiar de către baronul Samuel von Brukenthal, ctitorul palatului sibian și guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei timp de un deceniu. Evenimentul a avut loc sub egida Historic Cafes Route. Concret, curtea Palatului Brukenthal a fost sâmbătă, 30 august, gazda unei manifestări culturale inedite: Festivalul Cartofului, un eveniment care a reunit…

Read More

Măcelari de pe trei continente vor concura la Cluj, la Transilvania Butcher Wars

În perioada 20–21 septembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui, în premieră pentru România, competiția internațională Transylvania Butcher Wars, un eveniment unic dedicat artei măcelăriei și produselor de calitate, parte a circuitului global Butcher Wars, început în 2016 în Australia. „Transylvania Butcher Wars nu este doar o competiție, ci și o oportunitate de a arăta că România poate găzdui evenimente de anvergură internațională în domeniul agribusinessului și al măcelăriei. Este o platformă prin care promovăm meșteșugul, tradiția și inovația, dar și produsele românești, alături de cele mai bune practici din lume. Ne…

Read More