Proiectul ,,Colind străbun, la omu’ bun” a debutat duminică, 12 decembrie 2021, cu multă emoție, la Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Florești. Copiii de la grupul ,,Muguri de folclor”, coordonat de prof. Alexandru Filip, au adus vestea Nașterii Domnului celor prezenți la mănăstire. Proiectul este destinat copiilor ocrotiți în cadrul Așezământului ,,Sfântul Onufrie”, astfel că, în cadrul manifestării, a fost organizat un târg cu ornamente de Crăciun, realizate de beneficiarii Așezământului, împreună cu voluntarii implicați. Inițiativa va continua până pe 2 ianuarie 2022, timp în care, în beneficiul acestui centru,…
Read MoreCategorie: Important
Transylvania Today: Creșterea economică încetinește în România
Creșterea economică încetinește în România, astfel că, la nivelul întregului an, va exista o creștere mai mică de 7 la sută, estimează experții în domeniu. În trimestrul III al acestui an, România a înregistrat o creștere economică de 7,4 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, potrivit Transylvania Today. Această creștere este mai mică comparativ cu creșterea de 13,9 la sută, înregistrată în trimestrul II al acestui an, comparativ cu același trimestru din 2020. Pentru perioada ianuarie – septembrie, România a înregistrat o creștere economică de 7,1 la…
Read MoreCFR Cluj a câștigat partida cu CS Mioveni
CFR Cluj a reușit să obțină o nouă victorie în Liga I. Clujenii au câștigat cu 1-0 partida disputată pe teren propriu cu CS Mioveni. Singurul gol al partidei a fost marcat de Valentin Costache, în minutul 36. Cu ajutorul acestui rezultat, CFR Cluj a ajuns la șapte victorii consecutive în Liga I, competiție în care se află pe primul loc.
Read MorePovești de viață în luna Magiei: Lia Marinescu, make-up artistul care crede și creează povestea
Liana Maria Marinescu, sau Lia, așa cum o știu majoritatea celor care au lucrat sau colaborat cu ea, e personajul de astăzi. Este fata care a reușit să învingă bariere culturale și mituri tradiționale și a demonstrat că “atunci când crezi, cu adevărat, într-o poveste, o poți și crea vizual”. Născută în Lupeni, județul Hunedoara, a copilărit pe Valea Jiului și, după cum o recunoaște ea însăși, mediul în care a crescut nu a fost neapărat unul de vis, dar nu a încetat niciodată să viseze și să își creeze,…
Read MoreMoștenirea lui Ilie Lazăr: Curajul de a fi liberi!
În 12 decembrie 1895, în satul maramureșean Giulești, se năștea un adevărat erou de poveste. Ilie Lazăr a fost avocat, ofițer rănit în Primul Război Mondial, eliberatorul Cernăuțiului și al Sighetului, deputat, deținut politic și prieten fidel al celui mai de seamă om politic român din secolul XX, Iuliu Maniu. Ilie Lazăr a plătit cu ani grei de temniță convingerile sale democratice. El era lider al PNȚ, monarhist și greco-catolic. Toate aceste elemente îl transformau în dușmanul perfect al tuturor regimurilor dictatoriale care s-au succedat în România. Ilie Lazăr era…
Read More,,Colind stăbun, la omu’ bun”, în beneficiul copiilor din așezământul ,,Sfântul Onufrie”
Cete de colindători din județul Cluj, alături de invitatul special Grigore Leșe, o voce unică în spațiul muzical românesc, vor aduce în fața iubitorilor de obiceiuri de iarnă colindele tradiționale. Întâlnirile au loc în cadrul proiectului „Colind străbun, la omu’ bun”, desfășurat în perioada 12 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, în curtea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești. Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie” și Mănăstirea „Acoperământul Maicii…
Read MoreVezi bilanțul COVID-19 pentru ultimele 24 de ore
Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 1,65; în ultimele 24 de ore, 70 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19; total număr de teste: 1.872 din care 438 diagnostic grupe de risc, 235 teste efectuate la cerere și 1.199 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 853.098 de teste, la nivelul județului Cluj; 48 persoane internate în ATI; total vindecați și externați: 8.306 din care 5.685 din județul Cluj; total decedați: 1.737 din care 1.077 din județul Cluj;…
Read More,,Salonul Anual de Artă al UAP” și-a deschis porțile
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, a găzduit joi, 9 decembrie 2021, vernisajul expoziției ,,Salonul Anual de Artă al UAP 2021”. În cadrul acestui eveniment au luat cuvântul: Ioan Sbârciu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Cluj, Livia Drăgoi și Negoiță Lăptoiu, foști directori ai Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Remus Pop, colecționar de artă, Rés Éva, din partea Consiliului Județean Cluj și Dan Breaz, din partea Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Totodată, au fost decernate premii pentru tineri artiști la secțiunile pictură, sculptură, grafică și textile,…
Read More„Pălăria buclucașă”, conceput de Rachel War, în premieră la „Puck”
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” le-au pregătit micilor spectatori o nouă premieră, programată pentru duminică, 12 decembrie 2021, de la ora 18:00. Este vorba despre „Pălăria buclucașă”, un spectacol nonverbal conceput de Rachel War, din Marea Britanie. De asemenea, în aceeași zi, de la 11:00 și 12:30, va fi prezentat spectacolul „Croitorașul cel isteț”, în regia Emiliei Nechita. Din acest weekend, accesul în sală se face cu ocuparea a 50% din capacitate și este permis și cu dovada unui test negativ. „Pălăria buclucașă” este povestea incredibilă a unui tată și…
Read More15 ani de la inaugurarea American Corner la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga”
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 10-17 decembrie 2021 o serie de evenimente dedicate aniversării a 15 ani de la inaugurarea American Corner Cluj-Napoca. Sursă de informare importantă pentru publicul de toate vârstele interesat de cultura şi civilizaţia americană, dar şi o platformă pentru programe comune, American Corner Cluj-Napoca a fost deschis la 11 decembrie 2006, în cadrul unui parteneriat între Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj. US American Corner Cluj-Napoca s-a dezvoltat în…
Read More