Exerciții în condiții dificile pentru scafandri Salvamont Cluj

Scafandrii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au avut două weekend-uri cu antrenamente în condiții foarte dificile. Astfel, patru scafandri au participat la un exercițiu de scufundare sub gheață în lacul de acumulare Beliș, iar trei au efectuat o scufundare în peștera Izbândiș din județul Bihor. Exercițiile de scufundare în condiții dificile sunt parte a programului de pregătire continuă a scafandrilor din cadrul serviciului. Precizăm de asemenea, faptul că echipa de scafandri a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj are nouă membri, dintre care șase titulari și trei aspiranți.

Read More

Neputința cavaleriei în primul război mondial

Condițiile primului război mondial au fost foarte severe pentru cai, care trebuiau de multe ori să fie printre primele unități de atac; au fost uciși de focul infanteriei și al artileriei, au suferit, printre boli, afecțiuni ale pielii și au fost intoxicați de gaze otrăvitoare. Drept urmare, au murit sute de mii de cai iar mulți alții au fost tratați la spitalele veterinare înainte să fie trimiși înapoi pe front. Achiziționarea furajelor a fost o problemă majoră, iar Germania a pierdut mulți cai din cauza foametei. Au fost ridicate mai…

Read More

Restricții de circulație în centrul Clujului, de Ziua Micii Uniri

Ziua Micii Uniri aduce în centrul Clujului restricții de circulație, anunță reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. Astfel, circulația rutieră în zonă va fi restricționată astfel: – din data de 23 ianuarie 2024, ora 7.00 până în data de 25 ianuarie 2024, ora 7.00, pe banda trei de pe latura de Est a Pieței Unirii, când situația o impune; – în data de 24 ianuarie 2024, în intervalul orar 17.00 – 21.00, pe strada Napoca, Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est) și Bulevardul Eroilor, când situația o impune; – în data de…

Read More

SportinCluj: Andrea Mandorlini, demis de la CFR Cluj, Adrian Mutu va fi noul antrenor

CFR Cluj se va despărți de antrenorul italian Andrea Mandorlini, potrivit SportinCluj.ro. Decizia a fost anunțată de acționarul principal al echipei clujene, Nelu Varga, după ce CFR Cluj a pierdut, cu scorul de 1-0, partida cu FC Botoșani. Rezilierea contractului este programată azi. Tot azi, au început negocierile pentru instalarea fostului antrenor al Rapidului București, Adrian Mutu, pe banca tehnică a echipei clujene. Obiectivul său va fi câștigarea campionatului.

Read More

UDMR, dispusă să ofere locuri eligibile Alianței Maghiare din Transilvania

UDMR este dispusă să negocieze liste comune cu reprezentanții unor formațiuni politice mai mici ale maghiarilor ardeleni. Declarația a fost făcut de președintele UDMR, Hunor Kelemen, la Cluj.  Formula juridică a candidaților care provin din micile partide ale maghiarilor ardeleni, precum Alianța Maghiară din Transilvania a fost ca aceștia să se înscrie în UDMR. Acest lucru este posibil deoarece UDMR nu este înregistrat drept partid clasic, ci ca o formațiune a unei minorități naționale. Alianța Maghiară din Transilvania s-a format prin fuziunea Partidului Civic Maghiare și Partidului Popular Maghiar din…

Read More

Murasaki Shikibu a fost prima romancieră

Reputația și influența lui Murasaki au crescut semnificativ de când ea, împreună cu alte scriitoare din perioada Heian (epoca de pace), a jucat un rol esențial în dezvoltarea japonezei într-o limbă scrisă. Scrierile ei au fost citite obligatoriu de poeții curții încă din secolul al XII-lea, deoarece opera ei a început să fie studiată de savanți care au generat versiuni și critici autoritare. În decurs de un secol de la moartea ei, a fost apreciată ca o scriitoare clasică. Murasaki Shikibu s-a născut aproximativ în anul 973 în Heian-kyō, Japonia,…

Read More

Istoria fotbalului medieval în Anglia

Fotbalul medieval este un termen modern folosit pentru o mare varietate de jocuri de fotbal locale care au fost inventate și jucate în Anglia în timpul Evului Mediu. Denumirile alternative includ fotbalul popular, fotbalul mulțimii și fotbalul Shrovetide. Aceste jocuri pot fi considerate rădăcinile fotbalului modern și, în comparație cu formele ulterioare de fotbal, meciurile medievale erau haotice și aveau puține reguli. Puține imagini ale fotbalului medieval au supraviețuit, o sculptură din lemn de la începutul secolului al XIV-lea la Catedrala Gloucester, Anglia, arată clar doi tineri care alergau energic…

Read More

Noi stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, la Cluj Arena

Contractul de finanțare a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice la Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca” a fost semnat. Astfel, în această locație urmează să fie instalate 10 stații de reîncărcare, fiind create 20 de puncte de reîncărcare și un număr de 20 de locuri de parcare. Puterea instalată aferentă unei stații va fi de 72 kW, pentru opt dintre ele, și 97 kW, pentru două stații, rezultând un total de 770 kW. Valoarea totală a…

Read More

Spectacole despre familie și prietenie, în weekend, la Puck

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe cei mici la finalul săptămânii cu două spectacole iubite de multe generații de copii. Astfel, la sediul instituției (str. I. I. C. Brătianu, nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 11:00, spectacolul „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga. Totul începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute: tatăl lor trebuie să vândă capra cea mică pentru a putea plăti datoriile. Copiii întristați sunt vizitați de…

Read More