Pentru mai mult de 99 la sută din existența umană, strămoșii noștri au fost vânători-culegători (mereu în căutarea hranei), au depins de sezonul vegetației și de mișcările vânatului, peștilor și a altor mamifere marine. Producția de alimente, cultivarea cerealelor și a rădăcinilor comestibile ale plantelor, este un fenomen care apare doar în ultimii 10.000 de ani de existență umană. Producția în masă a alimentelor este în mare parte responsabilă de accelerarea rapidă a ritmului de creștere a populației și de schimbare a culturii din întreaga lume în ultimele zece milenii.
Arheologul Vere Gordon Childe (1892–1957) a scris despre două mari evoluții în timpurile preistorice, o revoluție neolitică și una urbană. Revoluția neolitică a contribuit la dezvoltarea agriculturii și domesticirea animalelor în Orientul Apropiat în timpul unei perioade de secetă prelungită.
Revoluția urbană a coincis cu apariția primelor orașe, scrieri și civilizații literate din Mesopotamia şi Egipt. Childe și-a dezvoltat teoria revoluției în anii 1930, când se știau foarte puține lucruri despre preistoria mondială.
Teoria lui Childe este prea simplistă pentru că a fost de mult depășită de alte formulări mai sofisticate, bazate pe o cunoaștere mult mai detaliată a societăților antice. Într-o privință, Childe avea dreptate.
Cultivarea deliberată a solului și domesticirea animalelor nu au fost, în sine, evoluții revoluționare, pentru că vânătorii-culegătorii erau familiarizați cu germinarea semințelor și îmblânzirea animalelor. Dar consecințele noilor economii au fost într-adevăr revoluționare, fiindcă au fost catalizatorul pentru schimbările culturale de durată.
Datorită datarii cu radiocarbon, știm că agricultura a apărut în diverse zone separate ale lumii de-a lungul mai multor mii de ani: în Orientul Apropiat, China, Asia de Sud și de Sud-Est și America.
Vânătorii-culegători erau pricepuți în gestionarea riscurilor
Teoriile moderne se bazează pe faptul că multe dintre societățile postglaciare de vânători-culegători erau preadaptate la producția de alimente înainte ca cineva să planteze cereale sălbatice sau să domesticească animale. Ei deja exploatau astfel de resurse în mod intensiv, populațiile locale creșteau și existau ocazional penurii de hrană în zone precum Orientul Apropiat, unde zonele cele mai favorizate erau deja la limitele capacității lor de aprovizionare.
Vânătorii-culegători își petreceau foarte mult timp cu gestionarea riscurilor, riscul foametei, al secetei, al schimbărilor bruște în obiceiurile de migrare a animalelor. Ei acționau foarte conservator, răspundeau la diferite riscuri fie îndepărtându-se, fie prin dezvoltarea de noi tehnologii pentru depozitarea peștilor, plantelor și a altor alimente sau prin uscarea alimentelor, cum ar fi carnea de bizon sau somon.
O soluție simplă pentru populația în creștere, penuriile ocazionale de hrană, a fost cultivarea plantelor familiare și domesticirea prăzii comune, astfel încât oamenii să poată folosi resurse familiare depozitate în câteva luni.
Noile economii producătoare de alimente s-au dovedit un succes. Oamenii cultivau o gamă extraordinară de culturi de cereale și rădăcinoase, multe dintre ele pentru alimente, altele pentru medicamente, chiar și în scopuri halucinogene. Oamenii au domesticit animale variind ca mărime de la bou și până la cobai.
În urmă cu zece milenii, aproape toată lumea trăia din vânăt şi din cules. Cu două mii de ani în urmă, majoritatea oamenilor erau fermieri sau păstori și doar o minoritate erau vânători-culegători.
Economiile bazate pe producția de alimente s-au răspândit pe o perioadă de 8000 de ani
Răspândirea economiilor bazate pe produselor de alimente în întreaga lume a durat doar aproximativ 8.000 ani. S-a răspândit peste tot, cu excepția cazului în care un mediu cu ariditate, căldura sau frigul extrem a făcut imposibilă agricultura sau păstoritul sau unde oamenii au ales să rămână vânători și culegători. În unele locuri, producția de alimente a fost baza economică a urbanizării și civilizației alfabetizate.
După anul 4500 î.e.n. agricultura bazată pe creșterea vitelor combinată cu diverse culturi semănate de primavară (ca grâul și orzul) s-a răspândit în zone vaste ale Europei continentale. Extinderea agriculturii a fost un proces ciclic, care coincidea cu cicluri favorabile de precipitații și era dependent de repartizarea solurilor ușoare care erau lucrate cu unelte din lemn și piatră.
Acești cultivatori, descoperiți de arheologi în Complexul Bandkeramik, locuiau în catune de case dreptunghiulare, din cherestea si paie. Pe măsură ce fiecare așezare creștea, în apropiere au fost întemeiate sate vecine, care au umplut treptat terenurile virane.
În vestul Europei, grupurile de sate au construit morminte de piatră comunale, numite adesea megaliți, unde au fost îngropați liderii importanți precum și rudele lor. Cei care au supravegheat construirea sanctuarelor și mormintelor comunale și a condus ritualurile desfășurate acolo, și-au asumat putere politică și socială din ce în ce mai mare în noile societăți, neegalitare.
Foto: Arătura cu un jug de vite în Egiptul Antic. Pictură din camera funerară din Sennedjem, 1200 î.e.n.
CITEȘTE ȘI:
[…] Care au fost originile producției de mâncare […]
[…] Care au fost originile producției de mâncare […]