Sfârșitul epocii târzii a bronzului, în jurul secolului al XII-lea î.e.n., a fost o perioadă bruscă și violentă de prăbușire societală în Estul Mediteranei și Orientul Apropiat. Declanșat de schimbările de mediu, migrațiile în masă și distrugerile pe scară largă ale orașelor, acest eveniment a dus la căderea unor civilizații majore din epoca bronzului, inclusiv Egipt, Anatolia și regiunea Mării Egee. Prăbușirea a dus la un declin economic brusc și a marcat începutul Erei Întunecate a Greciei.
Epoca târzie a bronzului a fost caracterizată de civilizații avansate cu rețele comerciale extinse și diverse instituții sociopolitice complexe între anii 1550–1200 î.e.n. Societățile proeminente (egiptenii, hitiții, mesopotamienii și micenienii) aveau în această perioadă arhitectură monumentală, metalurgie avansată și alfabet dezvoltat.
Comerțul înfloritor cu cherestea, cupru, ceramică și bunuri agricole, precum și legăturile diplomatice au adâncit progresiv interdependența acestor societăți. Puterile geopolitice ale vremii aveau veniturile mai întâi concentrate într-o birocrație centralizată înainte de a fi redistribuită conform agendei suveranului, sistem de care a beneficiat în primul rând elita societății. Această rețea complicată de dependențe, cuplată cu inflexibilitatea sistemului de economie al palatului, a expus aceste civilizații la efectele în cascadă ale diverselor perturbări care au urmat.
Au fost propuse diverse explicații reciproc compatibile pentru sfârșitul epocii bronzului, inclusiv schimbările climatice, invaziile migratorii de către grupuri precum Popoarele Mării, răspândirea metalurgiei fierului, dezvoltări militare și o serie de eșecuri ale sistemelor politice, sociale și economice.
Au fost propuse de asemenea și cutremurele, dar cercetările recente sugerează că nu au fost atât de influente cum se credea anterior. Cel mai probabil o combinație de mai mulți factori a fost responsabilă cu încheierea epocii bronzului.
Disponibilitatea fierului a fost unul din factorii care au marcat sfârșitul epocii bronzului
O deviere a furtunilor din mijlocul iernii din Atlantic spre nordul Pirineilor și Alpi a adus condiții mai umede în Europa Centrală și secetă în Estul Mediteranei, aproape de momentul prăbușirii epocii târzii a bronzului. În timpul a ceea ce ar fi fost cea mai uscată perioadă a epocii, adăpostul copacilor din pădurea mediteraneană s-a diminuat.
Măsurătorile inelelor de ienupăr din regiunea Anatolia demonstrează o perioadă severă de secetă între 1198 și 1196 î.e.n. În regiunea Mării Moarte (Levantul de Sud), nivelul apei subterane a scăzut cu peste 50 de metri la sfârșitul mileniului II î.e.n. Conform geografiei acelei regiuni, pentru ca nivelul apei să scadă atât de drastic, cantitatea de ploaie primită de munții din jur ar fi fost foarte mică.
Finalul epocii bronzului poate fi văzut în contextul unei istorii tehnologice care a văzut răspândirea lentă a tehnologiei de prelucrare a fierului din Bulgaria și România actuală în secolele al XIII-lea și al XII-lea î.e.n. Leonard R. Palmer a sugerat că fierul, care este superior bronzului pentru fabricarea armelor, era în aprovizionare mai abundentă și astfel a permis armatelor mai mari de utilizatori ai fierului să copleșească armatele mai mici echipate cu bronz.
Sursele primare raportează că epoca a fost marcată de o migrație pe scară largă a oamenilor la sfârșitul epocii târzii a bronzului. Seceta din Valea Nilului ar fi putut, de asemenea, să fi contribuit la creșterea popoarelor mării și la migrarea lor bruscă în estul Mediteranei.
Unii au considerat prăbușirea epocii bronzului cel mai mare dezastru din antichitate
Se bănuia că eșecul recoltelor, foametea și reducerea populației care a rezultat din fluxul Nilului și migrația popoarelor mării au condus la Noul Regat al Egiptului să cadă în instabilitate politică la sfârșitul epocii bronzului și până în epoca fierului.
Robert Drews a descris prăbușirea epocii bronzului fiind „probabil cel mai mare dezastru din istoria antică, chiar mai calamitos decât prăbușirea Imperiului Roman de Apus”. Amintiri culturale ale dezastrului povesteau despre o „epocă de aur pierdută”.
De exemplu, Hesiod a vorbit despre Epoca aurului, argintului și bronzului, despărțite de cruda epocă modernă a fierului, de Epoca eroilor. Rodney Castleden sugerează că amintirile colapsului din epoca bronzului au influențat povestea lui Platon despre Atlantida în Timeu și Critias.
Foto: Popoarele Mării în navele lor în timpul bătăliei cu egiptenii. Relief din templul mortuar al lui Ramses al III-lea de la Medinet Habu.
CITEȘTE ȘI:
Care au fost originile producției de mâncare
Cum au revoluționat metalele societățile preistorice europene
