
Reprezentanţii Guvernului sunt mulţumiţi de stadiul lucrărilor la cele două mari proiecte de infrastructură din judeţul Cluj. Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au inspectat şantierele Autostrăzii Transilvania şi cel al centurii ocolitoare de pe ruta Vâlcele – Apahida. Emil Boc a promis că ambele proiecte vor fi deschise circulaţiei în această iarnă.În acest moment, proiectul Autostrăzii Transilvania este finalizat în proporţie de 80 la sută pe tronsonul Gilău – Turda, lung de 42 de kilometri, care urma să fie gata până la 1 Decembrie. Până la Crăciun, ar urma să fie deschisă şi centura Vâlcele – Apahida, a promis premierul.