Băsescu se gândeşte să nominalizeze un premier “pe placul PNL”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că până şi premierul propus de PSD şi PNL, Klaus Johannis, se teme de stabilitatea promisă de preşedintele PSD, altfel că ar fi avut nevoie să i se garanteze că 4-6 luni după învestire îi va fi menţinută funcţia de primar al Sibiului.Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seara, la OTV, că s-a întâlnit cu primarul Sibiului, Klaus Johannis, susţinut de PSD şi PNL ca premier, arătând că a vrut să “clarifice lucrurile” pentru că nu are “un război” cu el şi a precizat că în privinţa desemnării premierului “orice variantă este deschisă”.
“Orice este posibil”, a spus şeful statului, întrebat dacă Johannis este o opţiune pentru funcţia de şef al Guvernului. Băsescu a spus că s-a întâlnit luni după-amiază cu primarul Sibiului. “Eu am avut o discuţie cu domnul Johannis. Nu a fost o discuţie legată de promisiuni, eu am vrut ca domnul Johannis să înţeleagă mecanismul constituţional şi mi-a făcut plăcere să constat că ştie foarte bine mecanismul constituţional al desemnării primului-ministru de către preşedinte”, a precizat Traian Băsescu.
Întrebat dacă Johannis “joacă la două capete” venind să discute cu preşedintele pentru a-şi asigura susţinerea, în caz că susţinătorii lui actuali nu vor câştiga alegerile, Băsescu a negat, subliniind că el a fost cel care a lansat invitaţia la discuţii.
“Eu l-am invitat de săptămâna trecută să avem o discuţie, am avut-o după-amiază, dânsul şi-a văzut de drumul lui şi de angajamentele lui politice, eu de ale mele, dar am vrut să clarific lucrurile cu Johannis, pentru că eu nu am avut un război cu el”, a explicat Traian Băsescu. “Orice variantă este deschisă”, a replicat preşedintele, fiind întrebat din nou dacă Johannis este o opţiune pentru funcţia de premier.
Întrebat dacă după prezidenţiale, în cazul în care va fi reconfirmat în funcţie, va declanşa alegeri legislative anticipate, Băsescu a subliniat că alegerile anticipate sunt o variantă ce trebuie evitată sub toate formele. Băsescu a mai spus că va nominaliza un premier pe care să-l vrea “cel puţin PNL”.
Întrebat dacă este posibilă nominalizarea primarului Sibiului ca premier dacă va câştiga alegerile, Traian Băsescu a spus că “orice este posibil” şi că se gândeşte să nominalizeze un premier care să fie pe placul PNL.

Related posts

Leave a Comment