Beatles va lansa anul acesta un ultim album

Fanii trupei legendare britanice , Beatles, au aflat recent că formația lor favorită va lansa un nou album, cu vocea lui John Lennon și cu ajutor din partea inteligenței artificiale. Paul McCartney, în vârstă de 80 de ani, a confirmat pentru BBC Radio 4, că trupa cu influența culturală de neegalat în secolul al XX-lea, va lansa un ultim album și va folosi tehnologia de ultimă oră pentru a extrage de pe vechile albume vocea fostului membru, John Lennon.

Noua melodie înregistrată de Beatles va fi primul material original de la lansarea pieselor „Free as a Bird” și „Real Love” În 1995, respectiv 1996, ambele piese au fost create după înregistrările făcute de John Lennon în New York la sfârșitul anilor ’70.

Ceilalți membrii, Ringo Starr și George Harrison au colaborat cu McCartney și producătorul Jeff Lynne la ambele melodii, cu vocea lui Lennon redusă la un ecou în șoaptă din cauza deteriorării casetei și a calității scăzute a înregistrării, care nu a fost niciodată intenționată să fie lansată. Până la urmă ambele melodii au apărut în compilațiile „Anthology” ale trupei.

Formația a colaborat cu regizorul Peter Jackson

Regizorul de film, Peter Jackson, a folosit instrumente și tehnologie de ultimă oră ca să restabilească piesa veche și să-i dea un sunet cu mult îmbunătățit. Jackson a lucrat acum 2 ani la seria „The Beatles: Get Back”, unde a restaurat 60 de ore de înregistrări video și 150 ore de înregistrări audio din ianuarie 1969.

Inteligența artificilă este unul din cele mai controversate subiecte din industria muzicală. Instrumentele AI, au fost folosite pentru a recrea sau extinde munca altor trupe, inclusiv Beatles, iar o melodie cu vocile create digital ale lui „The Weekend” și „Drake” a fost scoasă din serviciile de streaming anul acesta.

Deși numele piesei noi a fost încă confirmat, mulți fani ai trupei se așteaptă să fie „Now and Then”, o compoziție veche a lui Lennon făcută cam în aceeași perioadă cu înregistrările „Free as a Bird” și „Real Love” și probabil că au fost pe o casetă pe care văduva lui Lennon, Yoko Ono, a trimis-o lui McCartney în 1994. Nu este clar dacă melodia va avea vreo contribuție a lui Harrison, care a murit în 2001, dar este posibil să fi lucrat la cântec înainte de a fi abandonat în 1995.

CITEȘTE ȘI:

O chitară de colecţie care i-a aparţinut lui Eric Clapton a fost vândută

Chitaristul trupei ABBA a murit la vârsta de 70 de ani – Artistul suferea de o boală incurabilă

 

Related posts

Leave a Comment