Bani pentru ariile protejate din Cluj

Uniunea Europeană şi Guvernul României finanţează un proiect eco, ce va evalua habitatele naturale dintr-o serie de comunităţi clujene. Este vorba de Suatu, Căian şi Cojocna.Proiectul va fi realizat de angajaţii Institutului de Cercetări Biologice din Cluj. Durata sa este de 25 de luni. Cercetătorii specializaţi în biologie vor evalua potenţialul conservativ al habitatelor din zonă. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană cu suma de 649.129 lei, iar de Guvernul României cu 162.282 lei.
Biologii clujeni vor evalua o serie de specii protejate, precum Astragalus peterfi, o plantă ierboasă din Suatu, care are un caracter endemic, adică trăieşte doar pe dealurile înierbate şi însorite din jurul comunei clujene. O altă plantă care a stârnit interesul biologilor clujeni este cea numită popular iarbă albastră, care creşte pe solurile puternic sărate din jurul comunei Cojocna.

Related posts

Leave a Comment