Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca face parte din una dintre cele 24 de noi Universități Europene, alianțe transnaționale ce vizează consolidarea și îmbunătățirea învățământului superior în Uniunea Europeană și stimularea cooperării între instituții, studenții acestora și cadrele didactice. Comisia Europeană a prezentat cele 24 de “Universități Europene” care se vor alătura primelor 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate deja în 2019. Cele 24 de alianțe cuprind 165 instituții de învățâmânt superior, din 26 de state ale Uniunii Europe, dintre care șapte sunt din România:…
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Societatea civilă din Cluj donează pentru copiii din mediul rural
Societatea civilă din Cluj s-a mobilizat în sprijinul copiilor din mediul rural, care, de la începerea pandemiei, nu au putut să își continue lecțiile, pentru că nu au calculatoare sau alte dispozitive conectate la Internet. Școala din Sânmihaiu Almașului, județul Sălaj, a primit o donație consistentă din partea mai multor organizații neguvernamentale și firme clujene. Din data de 11 martie, de când a fost suspendată activitatea în sălile de clasă, 53 de copii din comuna Sânmihaiu Almașului nu au mai putut să își continue lecțiile, pentru că nu au avut…
Read MoreNesimțirea ucide! 555 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus – Austria îi bagă pe români în carantină
Un nou record trist a fost înregistrat azi. 555 de români infectați cu coronavirus au fost depistați de către autorități. Evoluția catastrofală din ultimele zile a determinat o serie de state europene să reacționeze. Austria a decis să îi bage în carantină timp de două săptămâni pe toți românii care nu au un test negativ anticoronavirus. În județul Cluj, încă o persoană a murit din cauza infecției cu coronavirus. Iată cifrele la zi: 🔴 Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: ➡️ Total persoane depistate pozitiv cu Covid-19 –…
Read MoreSportinCluj: Ce sistem competițional preferă Falub
Liga a II-a ar putea fi reorganizată, la inițiativa Federației Române de Fotbal. Managerul sportiv al Universității Cluj, Adrian Falub, a dezvăluit ce sistem competițional preferă, potrivit SportinCluj.ro. ”Din ce am înțeles, Federația Română de Fotbal ia în calcul un campionat cu 23 de echipe sau două serii cu 11 și 12 echipe. Eu personal aș prefera două serii. După cum s-a văzut și în ultimele două sezoane cu câte 20 de echipe, au fost echipe care au renunțat in fiecare sezon, iar acest sistem este dificil de realizat. E…
Read MoreOpera Națională Română își mută spectacolele în aer liber
Artiștii Operei Naționale Române din Cluj au găsit o modalitate inedită de a se adapta restricțiilor impuse de pademie. Pentru că, de la declanșarea stării de urgență și până acum, a fost imposibilă organizarea de concerte în sala de spectacole a operei, artiștii lirici au decis să concerteze în aer liber. Locul ales este amfiteatrul verde al Cluj Innovation Park, proiect dezvoltat de Primăria Cluj-Napoca în zona Dealului Lombului. La concerte pot participa maximum 500 de persoane, adică puțin peste jumătate din numărul total al spectatorilor care pot intra în…
Read MoreSportinCluj: Gabriela Ruse a câștigat turneul Winners Open
Primul turneu open de tenis feminin organizat după pandemie, Winners Open de la Cluj, a fost câștigat de Gabriela Ruse. Ea a învins-o în finală pe Irina Begu, cu scorul de 6-4, 6-3. La turneu au participat șase jucătoare, potrivit SportinCluj.ro. Turneul s-a încheiat cu un meci amical de dublu mixt. Perechea formată din Simona Halep și Horia Tecău a învins perechea formată din Gabriela Ruse și Marius Copil cu scorul de 6-3, 6-4.
Read MoreScandal între artiștii de la Centrul de Interes
Comunitatea artistică formată la Centrul de Interes, un hub care pune în valoare potențialul fostelor spații industriale de la Tehnofrig, este sfâșiată de un scandal care îi opune pe reprezentanții a două organizații implicate în administrarea hubului cultural. Centrul de Interes a devenit, în ultimii doi ani, unul dintre cele mai importante centre culturale din România, care reunește artiști de talie internațională. Reprezentanții uneia dintre organizații îl acuză pe conducătorul celeilalte, respectiv pe profesorul universitar Florin Ștefan, că ar încercă să preia controlul total asupra Centrului de Interes. Iată ce…
Read MorePrefectul de Cluj, infectat cu coronavirus
Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a fost diagnosticat cu coronavirus. El a descoperit faptul că s-a infectat după ce băiețelul său, în vârstă de 9 luni, a ajuns la spital cu febră. Prefectul Mircea Abrudean a crezut că febra a fost provocată de creșterea dințișorilor, însă a fost făcut testul anticoronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. De asemenea, au fost pozitive și rezultatele testelor făcute prefectului și soției sale. Deși sunt asimptomatici, au fost internați, deocamdată, la Spitalul de Boli Infecțioase, pentru teste suplimentare. În total, în ultimele 24 de…
Read MorePro România și-a desemnat candidații pentru orașele din județul Cluj
Partidul Pro România și-a desemnat candidații pentru orașele din județul Cluj, însă numele celor care vor intra în luptă pentru Primăria Cluj-Napoca și pentru șefia Consiliului Județean Cluj urmează să fie stabilite în perioada următoare. La Turda, Pro România va miza pe Mircea Irimie, om de afaceri. Mircea Irimie a mai fost în trecut viceprimar al Turzii, deputat și secretar de stat pentru turism. La Câmpia Turzii, va candida Cozmin Sașa, care a fost manager al uneia dintre cele mai importante companii din domeniul electricității. La Dej, Pro România va…
Read MoreCâți clujeni și-au pierdut cu adevărat locurile de muncă în urma crizei sanitare
Măsurile referitoare la subvenționarea șomajului tehnic au salvat locurile de muncă din județul Cluj. Numărul persoanelor disponibilizate a crescut cu doar 1.000 față de trimestrul II al anului 2019, reiese din datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. În schimb, peste 128.000 de persoane au beneficiat de șomaj tehnic în perioada stării de urgență, iar acum se întorc la muncă. Măsurile de sprijin de care au beneficiat companiile în perioada stării de urgență au ajutat la atenuarea celor mai grave efecte ale pandemiei și ale măsurilor de distanțare socială.…
Read More