Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) va începe luni, 7 septembrie 2020, cea de-a doua sesiune de admitere pentru absolvenţii de liceu candidaţi la statutul de student, dar și pentru absolvenții de facultate care vor să urmeze programele de master. Sesiunea de toamnă a admiterii la UBB vine cu specializări noi atât la nivelul studiilor de licență, cât și la nivelul masteratelor, unele dintre cele mai așteptate programe noi fiind cele de masterat didactic, care vor fi predate în limbile română, maghiară și germană și se adresează absolvenților de licență ce doresc să…
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
UMF Iuliu Hațieganu, pe locul 2 în România în clasamentul Times Higher Education
Unul dintre cele mai prestigioase clasamente universitare din lume, Times Higher Education, și-a anunțat ierarhia pentru anul 2021. Din România, printre cele mai bune 1.500 de universități din lume, au fost incluse 13 universități românești. Pe primul loc în România se află Academia de Studii Economice din București, situată în intervalul 600 – 800 în clasamentul mondial, iar pe locul 2 se află Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj, situată în intervalul 800 – 1.000. Celelalte universități românești se află în clasamentul mondial în intervalul 1.000 –…
Read MoreUPNews: Pandemia de coronavirus a schimbat radical viețile medicilor clujeni
Pandemia de coronavirus a schimbat radical viețile medicilor care luptă cu boala în marile spitale ale Clujului. În Institutul Oncologic din Cluj au fost create circuite total separate, iar pacienții care se internează trebuie să treacă printr-un adevărat purgatoriu până când primesc rezultatele testelor care arată dacă au sau nu coronavirus. În Institut au apărut cazuri de infecție, însă focarul a fost ținut sub control, cu prețul unor mari eforturi și sacrificii, potrivit UPNews.ro. Institutul Oncologic din Cluj este cel mai mare spital oncologic din Transilvania și atrage pacienți din…
Read MoreServiciul de Ajutor Maltez distribuie 500 de pachete cu alimente familiilor nevoiașe
Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR) continuă să se implice în acțiuni caritabile. Voluntarii acestui Serviciu au început distribuirea a 500 de pachete cu alimente destinate familiilor nevoiașe din județul Mureș. Acțiunea este parte din planul organizației de a susține persoanele afectate economic de criza COVID-19, ale cărei efecte devin tot mai pregnante în rândul categoriilor sociale defavorizate. Distribuția pachetelor se va finaliza până la sfârșitul săptămânii, cu ajutorul echipelor de voluntari maltezi din județ și nu numai. În total, un număr de 250 de persoane vor primi acest…
Read MoreSportinCluj: CFR Cluj l-a cedat pe Alex Pașcanu în Spania
Unul dintre jucătorii care continuă să aduce selecții la Naționala de tineret a fost cedat de CFR Cluj în Spania. Alex Pașcanu ar urma să evolueze, sub formă de împrumut, la echipa SD Ponferrandina, din a doua ligă spaniolă, potrivit SportinCluj.ro. Alex Pașcanu a fost transferat anul trecut de CFR Cluj, însă nu a reușit să îl convingă pe antrenorul Dan Petrescu. El a evoluat în tricoul campioanei 340 de minute, apoi a fost împrumutat la FC Voluntari.
Read MoreEroii luptei anticomuniste, Iosif Capotă și Alexandru Dejeu, comemorați la Gherla
Doi dintre cei mai importanți eroi ai luptei anticomuniste din Munții Apuseni, Iosif Capotă și Alexandru Dejeu, vor fi comemorați miercuri, la Gherla. Ceremonia va avea loc de la ora 12.00. În anii 1940 și 1950, în zona Huedinului, dar și în zona învecinată din județul Sălaj, Iosif Capota și Alexandru Dejeu au constituit o organizație clandestină care intenționa să mențină o atitudine anticomunistă vie în rândul populației, dar și să participe, într-o conjunctură internațională și internă favorabilă, la răsturnarea regimului comunist din România. Arestați în decembrie 1957, viețile celor…
Read MoreÎntâlniri zonale cu directorii de școli, pentru pregătirea noului an școlar
Inspectoratul Școlar Județean Cluj, împreună cu Prefectura Cluj, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Avram Iancu Cluj și Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, va desfășura, în perioada 1-4 septembrie 2020, o serie de întâlniri zonale pentru evaluarea situației existente la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea redeschiderii și a funcționării, în condiții de siguranță, a tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, în anul școlar 2020-2021. Scopul principal al acestor întâlniri este acela de a identifica soluții punctuale pentru întreaga problematică, generată de contextul pandemic al…
Read MoreȚara Călatei, locul în care tradițiile atrag turiști din întreaga lume
Una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania este Țara Călatei. Turiștii vin pentru a se bucura de frumusețea naturii, de arhitectura tradițională, de gastronomia locală, precum și pentru a se relaxa în excursii ori la pescuit. În satele românești și maghiare, turiștii sunt invitați să participe la petreceri tradiționale, organizate în șură. Țara Călatei este una dintre cele mai interesante regiuni ale Transilvaniei. Zona este situată la poalele Munților Apuseni. Principalele sate turistice sunt Sâncraiu și Brăișoru. Cele două sate au, împreună, 46 de pensiuni. În mod obișnuit, în…
Read More”Istvan Vakar este cel mai potrivit pentru a conduce administrația județeană” – Vedeți cine a făcut această declarație
UDMR mizează pe unul dintre cei mai cunoscuți politicieni clujeni în lupta pentru șefia Consiliului Județean. Candidatul UDMR pentru postul de președinte al Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar, este cea mai potrivită persoană pentru a conduce administrația județeană, este de părere președintele UDMR, Hunor Kelemen, potrivit Via Cluj TV. Istvan Vakar este de profesie inginer horticol și are un doctorat în agronomie. A fost, timp de un an, președintele Consiliului Județean Cluj. Timp de două mandate, a deținut funcția de vicepreședinte al Consiliului, iar un alt mandat a fost simplu…
Read MorePMP și-a lansat la Cluj campania electorală pentru alegerile locale
Partidul Mișcarea Populară și-a început campania electorală pentru alegerile locale la Cluj, prin intermediul unei conferințe de presă la care au participat președintele partidului, europarlamentarul Eugen Tomac, precum și fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. La alegerile din 27 septembrie, PMP are șansa unui scor istoric, spune președintele PMP Cluj, senatorul Cristian Lungu, care este și candidatul acestui partid pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. La eveniment au participat și candidații PMP la primăriile Cluj-Napoca, profesorul universitar Avram Fițiu, și Florești, preotul ortodox Augustin Criste. În județul Cluj,…
Read More