Primarul Clujului, Emil Boc, a depus azi jurământul pentru un nou mandat. Este cel de-al cincilea pentru edilul clujean, cu mențiunea că unul dintre mandate, câștigat în anul 2008, a fost doar parțial, pentru că, în ianuarie 2009, Emil Boc a demisionat pentru a deveni premier. Emil Boc și-a asumat un obiectiv ambițios, care rezultă din strategia de mediu a Uniunii Europene. Primarul dorește ca, până în 2050, Clujul să fie un oraș neutru din punct de vedere climatic, potrivit Via Cluj TV. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, Primăria va…
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
OPINIE De ce mizează PSD pe medici faimoși pentru alegerile parlamentare
PSD încearcă să aplice la alegerile parlamentare din 6 decembrie aceeași strategie care i-a adus o victorie zdrobitoare la alegerile din anul 2000. De data aceasta, mizează pe medici. În urmă cu 20 de ani, România se confrunta cu consecințele unei crize economice profunde, cu consecințele sociale ale unor reforme necesare, dar impopulare și cu spectacolul grotesc oferit de o coaliție de guvernare lipsită de solidaritate, plină de diletanți și de scandaluri. Acea coaliție, dominată de PNȚCD, a reușit să salveze țara de faliment, însă prețul politic a fost plătit…
Read MoreCluj-Napoca și Floreștiul au trecut în scenariul roșu
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Cluj a decis să treacă municipiul Cluj-Napoca în scenariul roșu. Acest lucru înseamnă trecerea școlilor la învățământul on-line, închiderea restaurantelor, cafenelelor, barurilor, sălilor de jocuri de noroc și a instituțiilor de cultură, precum și obligativitatea purtării măștilor în toate spațiile publice. Municipiul Cluj-Napoca a trecut în scenariul roșu, printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Tot în scenariul roșu a trecut și cea mai mare comună din România, Florești, care are peste 40.000 de locuitori, precum și comuna Tritenii de Jos.…
Read MoreRată uriașă a infectărilor cu coronavirus în două comune clujene – Care este situația în Cluj-Napoca
Rata incidenței cazurilor de coronavirus din Cluj-Napoca a depășit pragul de 3 la 1.000 de locuitori. Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență se vor reuni azi pentru a decide măsurile menite să limiteze răspândirea coronavirusului. Potrivit datelor oficiale, rata incidenței cazurilor de infectare cu corononavirus a ajuns la 3,02 la 1.000 de locuitori. Rata a fost calculată doar în funcție de numărul persoanelor care își au domiciliul în Cluj-Napoca. Nu au fost luați în calcul studenții care locuiesc în oraș, dar care și-au păstrat domiciliul scriptic în localitățile din…
Read MoreIonuț Coman, antreprenor: Antreprenorii și ceilalți cetățeni așteaptă de la noii aleși să dezvolte infrastructura
Alegerile locale au schimbat în mare parte peisajul administrativ românesc. Există așteptări foarte mari de la noii aleși locali, care și-au preluat mandatele chiar în aceste zile. Campania electorală a fost una atipică. Oamenii au taxat foarte mult scandalurile, pentru că au dorit să îi voteze pe cei care vor să își dezvolte comunitățile, spune reprezentantul uneia dintre cele mai dinamice companii din Cluj, Ionuț Coman, fondatorul OptGroup, prezent la Via Cluj TV. Compania este specializată în furnizarea de soluții pentru dezvoltarea infrastructurii și promovează noile tehnologii care susțin acest…
Read MoreFocar de coronavirus la Spitalul Municipal Clujana – 5 medici și 7 asistente au coronavirus
Un nou focar de coronavirus a fost descoperit la Spitalul Municipal Clujana din Cluj-Napoca. Potrivit prefectului Mircea Abrudean, 12 angajați au fost depistați cu coronavirus. Este vorba de cinci medici și de șapte asistente medicale, toți de pe secția ATI. Prefectul de Cluj a afirmat că au fost luate toate măsurile organizatorice pentru a asigura funcționarea în continuare a spitalului, în bune condiții. Pentru perioada următoare, temporar, la spitalul clujean ar putea fi transferați specialiști ATI din alte județe. Secția ATI a Spitalului Clujana are 17 paturi ATI, iar în…
Read MoreUDMR va avea liste de candidați în toate județele din România
UDMR va avea liste de candidați în toate județele din România. În 34 de județe, Uniunea va depune liste complete de candidați, potrivit președintelui UDMR, Hunor Kelemen. De asemenea, UDMR va avea și cinci candidați în Diaspora. Conducerea UDMR a decis să aloce un loc eligibil unui reprezentant al maghiarilor din județele în care aceștia sunt într-un procentaj prea mic pentru a obține pe cont propriu un mandat de parlamentar. Alte două locuri eligibile au fost alocate reprezentanților celor două mici partide maghiare, PCM și PPMT.
Read MoreMăsuri speciale anticoronavirus în Săcuieu, Sâncraiu și Săvădisla
Creșterea rapidă a numărului celor infectați cu coronavirus a determinat autoritățile să ia măsuri speciale, pentru 14 zile, în comunele Săcuieu, Sâncraiu și Săvădisla. Toate restaurantele, cafenelele și barurile au fost închise și mai pot funcționa doar terasele acestora, precum și acele unități care fac livrări la domiciliu. În restaurantele pensiunilor, pot servi masa doar turiștii cazați acolo. De asemenea, toate școlile din cele trei comune au fost trecute pe scenariul 3. Iată comunicatul de presă al prefectului Mircea Abrudean: Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației…
Read MoreSurprizele de pe listele PNL Cluj: ministrul Agriculturii candidează la Senat, iar fostul primar al Clujului, la Camera Deputaților
Conducerea PNL Cluj a decis care sunt candidații care vor fi aruncați în luptă la alegerile parlamentare. Listele liberalilor au numeroase surprize. Astfel, senatorul Marius Nicoară și deputatul Florin Stamatian nu se vor mai regăsi printre candidați. În schimb, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, va deschide lista PNL pentru Senat. Adrian Oros este în prezent deputat, iar în trecut a mai fost și consilier județean. El este de profesie medic veterinar, profesor universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, precum și prorector al acestei universități. Pe locul…
Read MoreAd Libitum Voices au lansat single-ul Asimptomatic
Grupul de pop-opera Ad Libitum Voices a lansat un nou single: Asiptomatic. Single-ul a fost lansat în contextul pandemiei și în condițiile în care doi din cei patru componenți ai formației sunt testați pozitiv cu noul virus.
Read More