Primăria Baciu investește peste 3 milioane de euro în rețele de canalizare

Primăria Baciu are în desfășurare lucrări de extindere a rețelei de canzalizare în valoare de peste 3 milioane de euro. Cea mai avansată este în satul Suceagu, afirmă Balázs János, viceprimar cu atribuții de primar al comunei Baciu. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Un alt proiect în curs de implementare vizează realizarea unui canal colector de-a lungul drumului judetean Saliștea Nouă, Corușu si Popești. Peste 300 de gospodării urmează să beneficieze de această lucrare. Beneficiarii vor trebui să suporte doar costurile de realizare a căminelor pentru…

Read More

Romanele lui George Orwell – avertismente cu privire la totalitarism sau manuale de utilizare?

În 25 iunie 1903 venea pe lume scriitorul englez Eric Arthur Blair, cunoscut publicului după pseudonimul său literar, George Orwell. Autor, printre altele, al romanelor Ferma Animalelor și O mie nouă sute optzeci și patru, scriitorul a fost toată viața preocupat de examinarea pericolelor stăpânirii totalitare, scrie RFI În Pagina de istorie. Eric Arthur Blair, alias George Orwell, s-a născut în Bengal, în clasa sahibilor. Tatăl său era un mic oficial britanic în serviciul civil indian, iar mama sa, de origine franceză, era fiica unui negustor de tec. Orwell a…

Read More

Pagina de istorie: Cum au fost eliberați din robie romii din Țările Române

Unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria Țărilor Române este reprezentat de robia romilor sau a țiganilor, cum sunt denumiți în documentele epocii. Este vorba de oameni transformați în sclavi, tratați precum animalele, care, după eliberare, au fost ținuți la periferia societății românești, scrie RFI în Pagina de istorie. Nimeni nu știe când anume au fost aduși primii robi romi în Țările Române. Este cert că în Țara Românească au fost menționați în documentele cancelariei voievodale la sfârșitul secolului al XIV-lea, iar în Moldova la începutul secolului următor. De…

Read More

Pagina de istorie: Africa de Sud – cum a rupt lanțurile apartheidului

Germania nazistă era forțată, în 1945, să capituleze în fața Națiunilor Unite. Ura de rasă promovată de ideologia nazistă primea o lovitură însemnată. Printre soldații Națiunilor Unite care luptau împotriva rasismului nazist se numărau și cei care reprezentau Africa de Sud, scrie RFI în Pagina de istorie. Dar soldații sud-africani, care au sângerat pe frontul european, s-au întors într-o țară care punea în scenă un experiment ce contrazicea integral idealurile de libertate, egalitate și fericire pentru care ridicaseră armele. Africa de Sud și-a cristalizat identitatea în cursul luptelor dintre coloniștii…

Read More

Pagina de istorie: Cum a ieșit India de sub dominația britanică

În secolul al XIX-lea, India devenise cea mai importantă colonie britanică. Era supranumită ”Perla Coroanei”, iar regina Victoria a Marii Britanii și-a luat și titlul de împărăteasă a Indiei. Însă puțini dintre indieni se bucurau de drepturi depline și erau tratați pe picior de egalitate cu britanicii, scrie RFI în Pagina de istorie. Astfel că în India a început o mișcare pentru drepturi civile, dezvoltată în jurul Congresului Național Indian. Această mișcare a dus la obținerea independenței, în 1950. Transformarea Indiei în colonie a fost o afacere foarte profitabilă pentru…

Read More

Bază sportivă, complex de natație și centru cultural la Florești

Vești bune pentru floreșteni. Compania Națională de Investiții va finanța două proiecte majore în comuna Florești. Un centru cultural și o bază sportivă modernă. Terenul de peste 2 hectare pentru baza sportivă de 1,5 milioane de euro a fost pregătit în cartierul Cetatea Fetei, scrie Via Cluj TV. Pe terenul pus la dispozitie de primarie vor fi amenajate un teren de fotbal, cu nocturnă și tribune pentru aproape 1 000 de spectatori, precum și un teren de minifotbal, handbal, baschet și tenis. Baza sportiva va avea cabinet medical, o clădire…

Read More

Exploatarea colonială nemiloasă din Congo

Unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria umanității s-a produs în Congo, un teritoriu care a fost organizat sub forma unui domeniu care îi aparținea regelui Leopold al II-lea al Belgiei, scrie RFI în Pagina de istorie. Unii istorici vorbesc chiar despre genocidul din Congo, alții folosesc termenul de exploatare colonială nemiloasă. Indiferent de termenii utilizați, este cert că africanii care au avut nefericirea de a trăi în Congo la finalul secolului al XIX-lea au avut de îndurat orori greu de transpus în cuvinte. Teritoriul care formează azi statul…

Read More

Pagina de istorie: Cum au schimbat sclavii istoria Braziliei

În anii de după căderea comunismului, una dintre cele mai cunoscute producții de televiziune a devenit telenovela braziliană Sclava Isaura. Serialul de televiziune era departe de calitățile unui documentar, totuși, el arunca o rază de lumină asupra ororilor petrecute în coloniile portugheze de odinioară. Azi ne aplecăm atenția asupra problemei sclavilor care au transformat istoria Braziliei, scrie RFI în Pagina de istorie. Comerțul cu sclavi negri a început după ce europenii au ajuns pe coastele Africii de Vest. Fenomenul sclaviei era cunoscut în Africa, acolo unde șefii victorioși de trib…

Read More

Explorăm Clujul istoric. Bogo şi elevii Colegiului Naţional ”George Bariţiu”

Dacă vă place Clujul și sunteți pasionați de poveștile istorice din spatele clădirilor și monumentelor pe care le vedem la tot pasul, ClujToday recomandă o carte deosebită: primul volum din seria ”Explorăm Clujul Istoric”. Acesta este semnat de cunoscutul profesor Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și a apărut zilele acestea la editura Arcadia Media din Cluj-Napoca. Volumul este inspirat din practica orelor de istorie prezentate elevilor ”pe viu”, în fața obiectivelor, monumentelor, clădiri istorice, putând fii ușor asimilat ca un manual alternativ la o viitoare materie despre istoria Clujului. Istoria cu Bogo În…

Read More

Previziuni despre criza economică, făcute de expertul în finanțe Dan Dan Schwartz

Expertul în finanțe Dan Schwartz, fondatorul unei companii care acum este parte a grupului RSM, a vorbit la Via Cluj Tv despre efectele pandemiei asupra sectorului de business. Dacă unii analiști spun că noua criză va fi comparabilă cu cea din anii 1929-1933, Dan Schwartz are previziuni mai optimiste. Dan Schwartz a răspuns în emisiune unor întrebări care preocupă mediul de afaceri și comunitatea. Ce rol poate juca statul pentru a revitaliza anumite sectoare ale economiei lovite de criză și pentru a reduce șomajul? Ce pericole există pentru economie dacă…

Read More